La doar câteva zile de după întoarcerea din sejurul din Sardinia, primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a ținut să răspundă acuzelor venite din partea PSD Timiș așa cum obișnuiește el, prin intermediul rețelelor de socializare. Într-o postare făcută astăzi, Nicolae Robu a atras atenția asupra agitației din cadrul partidului condus de Sorin Grindeanu, spunând că ar trebui să le fie rușine, deoarece la capitolul realizări dăinuie un dezastru. Mai mult, primarul Timișoarei a ținut să adauge: „psd-iștii au scornit o campanie de intoxicare a populației, făcută cu bani mulți, foarte mulți chiar, atât la nivel local, cât și la nivel național”. Printre exemplele pe care Nicolae Robu le dă ca să-și susțină ideea se numără cazul proiectului „Michelangelo”, acolo unde, după cum susține el, PSD a lansat non stop zvonuri că totul e o prostie și că nu va fi subpasaj niciodată, dar în realitate totul s-a finalizat. Un alt exemplu pe care edilul Timișoarei l-a amintit este cel al proiectului „Centrul istoric”, pe care PSD-ul a ținut să-l denigreze spunând că se vor pierde fondurile europene, dar care în momentul de față este în grafic, termenul de finalizare fiind la sfârșitul anului 2015. „PSD acuză că Timișoara ar putea pierde toate fondurile europene și intra în faliment! Asta întrece toate limitele nerușinării! În loc ca Timișoara să fie lăudată că stă excelent la absorbția de fonduri europene, ocupând, dacă nu primul loc în țară, atunci în mod sigur unul prin preajmă”, a specificat Nicolae Robu pe rețeaua lui favorită de socializare.