O timișoreancă a ajuns la spital după numai câteva secunde după ce a urcat într-un taxi, vineri dimineața. Femeia a fost victima unui accident rutier provocat de taximetrist, care nu s-a asigurat când a ieșit din stația dedicată mașinilor de transport public.
Vineri, 16 noiembrie 2018, dis de dimineață, o tânără care se grăbea a urcat într-un taxi chiar în stația din fața Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, pe Bulevardul Take Ionescu, după care a mai apucat să spună destinația, șoferul demarând imediat, fără să se asigure la ieșirea din stație. Următoarea ipostază în care s-a ”trezit” femeia, a fost pe targă, în Ambulanță, pentru că, un alt autovehicul care se deplasa pe aceeași direcție de mers cu taxi-ul în care se afla, mai exact venea dinspre Piața Badea Cârțan și se îndrepta înspre Punctele Cardinale, a intrat în coliziune violentă cu vehiculul în care tocmai urcase.
Șoferul de ce taxi, în vârstă de 50 de ani, a scăpat doar cu o sperietură groaznică, la fel ca și celălalt șofer al autoturismului implicat, care are 34 de ani. Singurul rănit a fost tânăra pasageră din taxi, care a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportată la spital pentru a fi ținută sub supraveghere și pentru analize complete.
Vinovat de producerea accidentului, taximetristul s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Din cauza accidentului, traficul a fost blocat aproximativ 15 minute pe Bulevardul Take Ionescu.