Patru maşini avariate şi două persoane la spital în urma unui accident în Timişoara

- Advertisement -

Accident de circulație, luni seară, în jurul orei 22:00, la intersecția străzii Ștefan Cel Mare cu bulevardul Eroilor de la Tisa. Două persoane au ajuns la spital și patru mașini au fost avariate din cauza unui șofer grăbit care nu a acordat prioritate de trecere.

Din primele cercetări făcute de poliţişti la faţa locului, accidentul s-a produs din cauza unui șofer aflat la volanul unui Volkswagen Passat, povestesc oamenii legii. Acesta circula pe strada Ștefan Cel Mare dinspre Stan Vidrighin, iar la intersecția cu bulevardul Eroilor de la Tisa, a vrut să vireze la stânga spre Complexul Studențesc. Acesta nu a acordat prioritate de dreapta unui autoturism Audi, al cărui șofer circula regulamentar din sens invers. Cele două mașini s-au ciocnit iar Audi-ul a ricoșat în două autoturisme ale căror șoferi așteptau la semafor, pe bulevardul Eroilor de la Tisa.

În urma impactului, autoturismul condus de șoferul vinovat a ajuns pe trotuar și s-a oprit în colțul unui imobil din zonă. Doi tineri aflați în Audi, un bărbat și o femeie, ambii în vârstă de 31 de ani, au fost răniți și au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Polițiștii de la Rutieră i-au întocmit șoferului vinovat, un tânăr în vârstă de 25 de ani, dosar penal pentru vătămare din culpă. Traficul în zonă s-a desfăşurat cu dificultate până la finalizarea anchetei.

[responsive_youtube https://www.youtube.com/watch?v=Yttk9ikU8sg&feature=youtu.be]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Viceprimarul comunei Giroc, dus cu ambulanța la spital, ca urmare a unui accident rutier

Azi dimineață, puțin după ora 8, în plin centrul...

Promisiuni de la Guvern: Ambulanta in fiecare comuna din Romania

Guvernul a adoptat un Memorandum privind instituirea schemei de...

Nesimtirea celor care blocheaza accesul AMBULANTELOR, sanctionata dur la Timisoara

Pentru că există nenumărate cazuri de șoferi ”miserupiști” sau...