Peste 100 de jandarmi timișeni, ”veghează” pe timpul Sărbătorilor Pascale. Ce obiective au în ”vizor”

- Advertisement -

În weekend-ul prelungit prilejuit de sărbătorile pascale, peste 100 de jandarmi din cadrul IJJ Timiș vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică, în mod special în jurul bisericilor din orașele din județ. Aceștia vor veghea, de asemenea la buna desfăşurare a procesiunii religioase ”Marşul învierii” programat luni, 13 aprilie 2015, începând cu ora 15:00, la Timişoara.

De asemenea, în perioada 12-14 aprilie, jandarmii vor asigura zilnic măsurile de ordine şi siguranţă publică la un număr de 20 hramuri bisericeşti care vor fi urmate de tradiționala ”Rugă”, unde se estimează prezenţa unui public numeros.

Pentru prevenirea producerii de incidente nedorite, jandarmii fac următoarele recomandări:
– persoanele care participă la manifestările religioase sau cultural artistice, să respecte indicaţiile forţelor de ordine şi să evite implicarea în conflicte de orice natură;
– în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială să solicite ajutorul echipajelor de jandarmi;
– să acorde o atenţie deosebită bunurilor şi obiectelor personale (genţi, poşete, bagaje etc.), să evite pe cât posibil să aibă la vedere obiecte de valoare care pot atrage atenţia.

Cetăţenii sunt rugaţi să anunţe la numărul unic de urgenţă 112 orice incident sau orice altă problemă legată de ordinea şi liniştea publică. De asemnea, jandarmii pot fi apelaţi şi la numărul de telefon 0256.22.22.29.

Pe această cale, Inspecotratul de Jandarmi Județean Timiș dorește să transmită tuturor locuitorilor judeţului Timiş “Sărbători Fericite!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ANUNȚURI ȘI PUBLICITATE

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Feli deschide luna concertelor live la Bastion by Merlin. Intrarea este gratuită!

Timișorenii sunt invitați, și în luna mai, să se...

Curțile interioare și fațadele Palatului Baroc vor fi reamenajate complet

Consiliul Județean Timiș continuă investițiile în patrimoniul cultural și...

Ultimatumul rușinii: Primăria Timișoara își acoperă eșecurile cu amenințări

Într-un nou episod de aroganță administrativă, Primăria Timișoara, prin...