Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Peste 5 TONE de legume și fructe confiscate de polițiști, AZI, în Timișoara

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Vineri, 10 octombrie 2014, 50 de poliţiştii de investigare a fraudelor, ordine publică şi rutieră, împreună cu inspectori din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiş, au acţionat pe raza municipiului Timişoara în scopul prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale.

Personalul instituțiilor amintite a verificat respectarea normelor referitoare la plata T.V.A. intracomunitară, concordanţa între stocurile criptice şi faptice, documentele de provenienţă a mărfurilor, respectarea prevederilor legale în întocmirea documentelor fiscale şi contabile, respectarea condiţiilor de depozitare şi comercializare a mărfurilor alimentare, dacă documentele de transport sunt conforme cu realitatea, precum şi situaţia contractuală a angajaţilor.

Poliţiştii și colegii au controlat 67 de societăţi comerciale şi persoane fizice autorizate, fiind aplicate 11 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite. Valoarea totală a sancţiunilor aplicate se ridică la 50.000 de lei.

Totodată, în urma controalelor efectuate, au fost confiscate peste 5.000 de kilograme de legume şi fructe, în valoare de aproape 9.000 de lei.

- Advertisement -
Vocea Timisului
Vocea Timisului
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore