PNL trage un semnal de alarmă în privința cardurilor de sănătate. Ce spune liberalul timișorean Cristi Bușoi

- Advertisement -

PNL a atras atenția asupra necesității introducerii de urgență a cardului național de sănătate pentru a putea elimina risipa din sistemul sanitar, însă în tot acest timp Guvernul Ponta a pierdut timp și bani cu amânarea implementării proiectului. ”Faptul că nu a existat o comunicare publică susținută pentru a aduce la cunoștința populației beneficiile cardului național de sănătate, modul în care acesta se utilizează și ce ar trebui să știe fiecare român în parte, ne demonstrează încă o dată că politicile publice ale Guvernului Ponta nu au la bază nicio strategie”, a declarat Copreședintele PNL, Alina Gorghiu.

Sistemul sanitar are nevoie de o finanțare mai bună, de valorizarea medicilor de familie si internarea doar a acelor cazuri care necesită cu adevarat spitalizare, de garantarea unor standarde de calitate, de respectarea drepturilor pacienților, de o mai bună salarizare a medicilor, de acces mai bun la servicii medicale. Cardul de sănătate nu va rezolva toate problemele sistemului, dar cel puțin prin intermediul acestuia vor fi oprite mare parte dintre fraudele din sistemul de sănătate. PNL consideră cardul național de sănătate ca fiind unul din cele mai importante proiecte strategice în domeniul sănătății.

În același timp, europarlamentarul PNL Timiș, Cristian Bușoi, subliniează importanța decontării serviciilor medicale doar în cazul certificării calității de asigurat prin intermediul cardului de sănătate. ”Cardul de sănătate reprezintă un instrument esențial pentru transparentizare, pentru o mai corectă și eficientă cheltuire a banilor publici din sănătate. Nu vor mai fi posibile consultații inventate, rețete false, investigații de laborator și imagistice nereale, pentru că nu se vor valida și plăti decât acele investigații de care vor beneficia cu adevărat pacienții si pe care le vor certifica personal prin utilizarea cardului cu cod personalizat. Nu mă hazardez să fac predicții în legatură cu banii care se risipesc în sistemul de sănătate, în lipsa unor date oficiale, însă, de-a lungul ultimilor ani, personaje cheie din sistem, precum și analiști sau jurnaliști independenți au avansat procente de 10-20% din buget. Indiferent însă de amplitudinea fenomenului, după introducerea cardului de sănătate vor rămâne mai mulți bani pentru pacienți reali, pentru spitalizări și investigații necesare, ceea ce va fi un avantaj extraordinar pentru pacient”, a declarat Bușoi.

Ținând cont de faptul că nu toți asigurații au intrat în posesia cardurilor de sănătate și luând în considerare că nu au existat campanii de comunicare și de explicare a modului în care se va utiliza cardul, europarlamentarul PNL consideră că într-o perioadă tranzitorie trebuie descrise toate excepțiile în care decontarea se va face la fel ca în prezent, cu justificarea scrisă a fiecărei situații în parte de către furnizorul de servicii medicale, urmând ca, după această perioadă de tranziție, cardul să devină obligatoriu în toate situațiile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Cel mai lung cuvânt din limba română are 44 de litere. Tu poți să-l pronunți?

Cel mai lung cuvânt din limba română este "PNEUMONOULTRAMICROSCOPICSILICOVOLCANICONIOZA"....

VIDEO! Timișoara, invadată de țepari care se dau reprezentanții Enel. Vezi cum acționează

Atenție mare cui deschideți ușa și ce acte semnați!...

UPDATE 4: Exclusiv! Scandal de proporţii: 12 ţigani au ,,linșat” 2 români într-un club de manele din Timişoara

Joi spre vineri dimineața, în data de 08-09 septembrie,...

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

PNL și Pro România, în asentimentul celor de la PSD! Nimeni nu este de acord cu majorarea taxelor și impozitelor la Timișoara!

Administrația Fritz propune majorarea taxelor și impozitelor locale începând...

Camera Deputatilor a votat eliminarea pensiilor speciale, dar nu toate!

Camera Deputaților a aprobat, astăzi, proiectul de lege inițiat...

FOTO Suparat pe ”dreapta” politica! A distrus corturile PNL, USR+ si PMP, la Timisoara

Un bărbat a fost depistat de polițiștii locali în...