Poliția Rutieră Timiș a tăiat în carne vie

- Advertisement -
E greu de crezut că și azi mai sunt persoane care circulă pe drumurile publice, fără nici un fel de problemă de conștiință, fără asigurare și fără permis, la bordul unui autoturism cu numere provizorii. Practic, fără niciun fel de documente, nici măcar de identitate! Și, în cursul zilei de ieri, angajații Poliției Rutiere Timiș au demonstrat cu vârf și îndesat că nimic nu e imposibil, cu atât mai mult când vine vorba despre inventivitatea participanților la trafic.

În timpul acțiunii, care a avut loc pe Calea Lugojului, rutieriștii au oprit mai multe autoturisme. În primul rând pentru depășirea vitezei regulamentare, în unele cazuri aplicându-se doar amenzi contravenționale, iar altele s-a lăsat cu ridicarea și suspendarea permisului de conducere. Oricum, de departe, situația cea mai delicată s-a derulat în momentul în care angajații MAI au oprit în trafic, tot pentru viteză, un autoturism, marca BMW, cu numere roșii, condus de un cetățean de etnie rromă.

Care, fie vorba între noi, încă de la început și până aproape de final, așa cum se poate observa și din materialul video, a spus numai și numai povești. În primul rând, când a fost întrebat cum îl cheamă, a dat numele fratelui său. Ulterior, a spus că nu știe numele străzii pe care locuiește în Timișoara, dând doar niște indicații foarte vagi. Ca mai apoi să spună că e născut în Polonia, că lucrează în Elveția și că este posesorul unui permis de conducere eliberat de autoritățile engleze, chiar dacă conduce o mașină cumpărată din Franța.

Bineînțeles, toate acestea numai simple vorbe căci etnicul rrom nu avea asupra lui niciun colt de hârtie care să dovedească că măcar 1% din toate afirmațiile sale sunt adevărate. Și avea și pentru asta o explicație: toate actele lipsesc pentru că au fost predate ”unui prieten” pentru obținerea cetățeniei românești!!! Povestea s-a terminat repede: cum autoturismul avea asigurarea expirată, plăcuțele de înmatriculare au fost date jos, iar ”polonezul” a fost dus la sediul IPJ Timiș pentru identificare și, evident, pentru a-l titulariza pe coperțile unui nou dosar penal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Cel mai lung cuvânt din limba română are 44 de litere. Tu poți să-l pronunți?

Cel mai lung cuvânt din limba română este "PNEUMONOULTRAMICROSCOPICSILICOVOLCANICONIOZA"....

UPDATE 4: Exclusiv! Scandal de proporţii: 12 ţigani au ,,linșat” 2 români într-un club de manele din Timişoara

Joi spre vineri dimineața, în data de 08-09 septembrie,...

VIDEO! Timișoara, invadată de țepari care se dau reprezentanții Enel. Vezi cum acționează

Atenție mare cui deschideți ușa și ce acte semnați!...

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Hoții de catalizatoare, din nou în acțiune! Doi tineri, prinși în flagrant de polițiști

Polițiștii Secției 5 Timișoara au surprins în flagrant doi...

Mircea Ionescu, fost director Romtelecom Timiș, protagonistul unui accident rutier, sub influența alcoolului

Mircea Ionescu, fost director Romtelecom Timiș, actualmente patron al...

Dealer de canabis prins drogat la volan

Polițiștii Serviciului Rutier Timiș au acționat pe principalele artere...

Arsi la buzunar pentru nepurtarea mastii

Polițiștii din Timiș, alături de celelalte instituții cu atribuții...