Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Pompierii militari nevoiți să intervină în județul Timiș, datorită zăpezii și viscolului. Câte mașini au rămas blocate

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Banat” al județului Timiș intervine cu precădere în zona de sud a județului, în zonele orașelor Buziaș și Deta, dar și în partea de nord-vest, în apropiere de Sânnicolau Mare, unde peste 250 autoturisme au rămas înzăpezite pe drumurile județene și comunale.

În municipiul Timișoara nu au fost semnalate probleme. Din dispoziția prefectului județului Timiș, Eugen Dogariu, la nivelul județului au fost luate o serie de măsuri cu caracter preventiv, pentru asigurarea unei desfășurări prompte și eficiente a eventualelor intervenții în situații de urgență. Astfel, a fost reactualizată baza de date privind drumurile naționale, județene, municipale și comunale, în vederea transmiterii operative a informațiilor spre autoritățile responsabile cu gestionarea acestora. La nivelul comunelor, au fost solicitate liste cu persoanele cu dizabilități, persoanele care necesită dializă și femeile însărcinate, pentru a se interveni prioritar la aceste cazuri, în situații de urgență. Au fost identificate spații de cazare/hrănire a persoanelor care ar putea fi surprinse de fenomene meteo periculoase pe drumurile din județ, pe lângă cele 6 adăposturi deja existente, aflate în evidența Direcției Asistență Socială Timiș.

În paralel, din ordinul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, 11 pompieri militari din cadrul ISU Timiș intervin în județele Dâmbovița și Buzău, în contextul avertizărilor ”cod galben” şi ”cod portocaliu” de fenomene meteo periculoase, căderi masive de zăpadă, viscol și îngheţ.

Revenind în județul Timiș, pe plan local iarna nu a provocat probleme majore, până la această oră nefiind semnalate drumuri blocate, localități izolate sau întreruperi de curent electric, apă sau alte utilități. Cu toate acestea, atenționarea meteo ”cod galben” – intensificări de vânt care pot depăși la rafală 60-70km/h, s-a încheiat la ora 13:00, pentru întreg județul.

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore