Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Premieră – kinetoterapeuţi voluntari la Spitalul Judeţean

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Gimnastică medicală sau kinetoterapia este un element esenţial în procesul de vindecare al pacienţilor supuşi operaţiilor de chirurgie vasculară. Un studiu israelian publicat anul trecut arată că pacienții care devin activi din seara operației sau de a doua zi se recuperează mai rapid și astfel pot să se externeze în medie cu 3 zile înaintea celor care stau imobilizați la pat.

Fiziokinetoterapeuţii Radu Butu şi Sebastian Miron împreună cu doctorul Mihai Ionac au pus bazele unei colaborări ce implică prezenţa terapeuţilor la secţia de chirugie, în avantajul pacienţilor. Aceştia vor evalua pacienţii internaţi şi, în funcţie de stadiul bolii, le vor oferi resursele şi cunostiinte necesare pentru o reabilitare eficientă şi o externare mai rapidă.

Cei doi voluntari vor dovedi pe perioada spitalizării beneficiile activării terapiei indiferent dacă pacientul este imobilizat la pat sau nu are restricţii de mers. Prezenţa precum şi efortul depus al acestor terapeuţi este foarte valoros având în vedere că unul dintre ei a lucrat în Danemarca unde a pus în practică cele mai moderne tehnici de recuperare.
Voluntariatul se va desfăşura pe o perioadă nedeterminată, în cadrul căruia cei doi kinetoterapeuți sunt prezenți 2 zile pe săptămână (luni şi joi între orele 9 – 11.00). În mod ideal, intervenția kinetoterapeutică este benefică și necesară de minim 3-4 ori pe săptămână, iar în unele cazuri chiar zilnic. Prezența unui terapeut pe Secția de Chirurgie Vasculară se impune, așadar, ca o necesitate incontestabilă.

 

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore