Prima acțiune umanitară a femeilor din Alianța Creștin-Liberală Timiș. Vezi ce gest frumos au făcut FOTO

- Advertisement -

Femeile membre ale organizațiilor liberale și democrat-liberale din Timiș au mers în peste 20 de case de pe trei străzi din Gătaia, cele mai grav afectate de revărsarea apelor. Donațiile au constat în medicamente, apă minerală și plată, dulciuri, dar și spray-uri pentru combaterea țânțarilor.

”Am predat medicului de gardă de la Gătaia mai multe tipuri de siropuri, pentru că acum cel mai sensibili sunt copii, antibiotice, picături pentru ochi, antialergice, antidiareice, supozitoare de febră, produse pentru eventuale conjuctivite. Cele mai necesare sunt siropurile, în caz de boli diareice sau infecții contagioase și enteroviroze. I-am sfătuit pe oameni să nu folosească în următoarea lună de zile apa de la rețea pentru că pânza freactică este infiltrată cu nitrați și nitriți, sunt multe silozuri agricole în jur. Au fost foarte deschiși și au înțeles că nu pot nici să spele legumele și fructele cu acea apă ori să mânânce din legumele care au fost acoperite de ape”, a spus medicul Georgeta Rus, inițiatoarea acțiunii.

”Săptămâna aceasta vom merge cu ajutoare și medicamente şi în celelalte două localităţi sinistrate: Denta şi Roviniţa Mare. Oamenii ne-au primit cu bucurie, ne-au povestit cum s-a întâmplat totul, cum în câteva zeci de minute erau acoperiți de ape. Din fericire, apa s-a retras destul de repede de data aceasta. Vom încerca să sprijinim și comunitatea locală pentru a realiza diguri de apărare împotriva apelor, prin fonduri europene”, a declarat dr. Olimpia Oprea.

Alături de cele două doamne, la Gătaia, au fost și Sorina Ciurlea, Elena Samoilă, Elisabeta Kovacs, Daniela Mariș și Doina Schedan. Cetățenii care doresc să îi ajute pe bănățenii din aceste zone o pot face începând de luni. Sunt acceptate doar donații de apă minerală sau plată, precum și haine sau lenjerii de pat, care trebuie să fie curate. Donațiile se strâng la sediul PD-L Timiș, de pe strada Mărășești nr. 9, vis-a-vis de Parcul Botanic, între orele 10:00-16:00.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Categorii Populare