Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Primarul Timişoarei a răbufnit! „Şi Timişoara are tot atâtea atuuri ca şi Cluj, Iaşi sau Craiova”

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

După ce la reuniunea Comitetului Interinstituţional pentru Acordul de Parteneriat 2014-2020, prim-ministrul Victor Ponta a declarat că aproximativ 500 de milioane de euro pe care îi are la dispoziţie Ministerul Sănătăţii pentru investiţii vor merge către construcţia a trei spitale regionale de care România are mare nevoie, fiind vorba despre municipiile Iaşi, Cluj-Napoca şi Craiova, edilul Timişoarei – oraşul privat de fonduri guvernamentale de investiţii în absolut toate domeniile, a răbufnit la adresa diriguitorilor ţării.

„Consider că municipiul Timişoara are cel puţin tot atâtea atuuri ca şi municipiile Cluj-Napoca, Iaşi şi Craiova, pentru a găzdui un spital regional. Timişoara este al treilea oraş al ţării ca mărime, după Bucureşti şi Cluj-Napoca, unul dintre cele mai puternice centre universitare, inclusiv în domeniul medical şi o adevărată capitală de suflet a acestei importante părţi de ţară, recunoscută ca atare şi la nivel euroregional. Pentru aceste motive şi pentru multe altele am iniţiat demersuri pentru ca proiectul de construire în România a trei spitale regionale să fie extins astfel încât să cuprinda şi un al patrulea, la Timişoara. Îmi exprim speranţa că demersurile noastre nu vor rămâne fără ecou, că raţiunea şi echitatea vor triumfa” a anunţat Nicolae Robu.

În 2014, Timişoarei i s-au refuzat de la Bugetul de stat banii necesari, dar promişi pentru extinderea Spitalului de Copii Luis Ţurcanu, pentru ca acum să i se refuze banii pentru finalizarea construirii unui spital regional, aşa cum era prevăzut pentru clădirea ridicată iniţial pentru găzduirea Spitalului Clinic Municipal, pe Calea Torontalului.

„Este timpul ca Timişoara, oraşul care a dat atât de mult României, atât spiritual, cât şi material – inclusiv scânteia Revoluţiei din Decembrie 1989, alături de cea mai mare contribuţie la PIB după capitală -, oraşul care a stat mereu cuminte, civilizat, cu bun simţ, la rând, la un rând care nu i-a mai venit niciodată, să nu mai fie Cenuşăreasă în propria ţară!” a încheiat Robu într-o notă deloc linguşitoare la adresa celor de la „Centru”.

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

3 COMENTARII

  1. in sfirsit esti pe drumul cel bun, era si timpul sa le spuna cineva de la obraz celor care au muls partea asta de tara in favoarea celor care o bat in cap si asteapta pomana de la guvern. e simplu deschizi un cont unde sa platim taxele si te folosesti de ei ce vor putea sa iti faca sa te arunce afara din romania? de cind astept ziua aia. daca si duci la bun sfirsit ceea ce ai inceput prin acest protest ai tot respectul meu. sa vedem rezultate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore