Robu, condiție cheie pentru parteneriatul cu CJT pentru sala polivalenta de 16.000 de locuri

- Advertisement -

Sala polivalentă de 16.000 de locuri finanțată de Compania Națională de Investiții nu se poate face în altă locație decât la Timișoara. Asta susține primarul Timișoarei, Nicolae Robu, care este de părere că unica manieră în care Primăria Timișoara poate încheia un parteneriat cu Consiliul Județean Timiș pentru construcția sălii polivalente.

„Am citit că s-a făcut referire la două locații. Nu e vorba de două locații. Mă așteptam ca presa să întrebe. Pot admite ca pentru locația „Dan Păltinișanu” există acea cale ferată marginală care va fi îndepărtată, numai că procedura este cronofagă, dar când se va ajunge la construcție ea nu va mai exista. La cealaltă parcelă din aceeași locație poate fi invocat un pretext. Sunt acele tribune în ruină, noi suntem în procedură de a le prelua la primărie și a le desființa. Cealaltă locație de pe Torontalului este aproape de aeroport, este aproape de cartierele din partea de nord a orașului și ăsta este un avantaj că lumea poate veni pe jos la evenimente. Locația de pe Torontalului este una excelentă. (…) Politic noi nu avem parteneriate, PNL este PNL, PSD este PSD și vom fi în veșnică opoziție, mai ales că avem trista experiență USL, dar administrativ trebuie să fim deschiși la parteneriate”, a declarat Robu.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Categorii Populare