S-a urcat beat la volan, a ratat o curbă la stânga şi a ajuns cu maşina în şanţ. Motivul pentru care a consumat alcool

1 minute citire
Accident Mosnita Noua2 jpg

Accident vineri noaptea, în jurul orei 02:15, în Moşniţa Nouă, unde un bărbat de 47 de ani care s-a urcat băut la volan, a ratat o curbă la stânga şi a ajuns cu maşina direct într-un şanţ.

Poliţiştii rutieri, un echipaj de la Ambulanţă, dar şi unul de la Descarcerare au fost solicitaţi să intervină la un accident petrecut în Moşniţa Nouă. La faţa locului, poliţiştii au găsit un bărbat băut bine care reuşise între timp să iasă singur din autoturismul rămas în şanţ. Acesta le-a povestit poliţiştilor că, după o ceartă cu soţia, s-a îmbătat de necaz fiindcă aceasta îl înşela cu altcineva. Bărbatul care locuiește în Cartierul Soarelui a vrut să meargă după partenera lui care se afla la o prietenă în localitatea Moşniţa, şi necunoscând zona, a ratat o curbă la stânga, a şters o ţeavă de gaz şi s-a oprit cu maşina într-un şanţ. Bărbatul nu a suferit răni grave la prima vedere, dar a fost dus la spital pentru investigaţii amănunţite. Politstii rutieri l-au testat pe bărbat cu aparatul etilotest, acesta indicând o valoare de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat. Omul s-a ales cu două dosare penale, unul pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi unul pentru vătămare corporală din culpă.

Chiar dacă poliţiştii rutieri şi cei de la secţii au intensificat controalele pe arterele din Timişoara, foarte mulţi şoferi inconştienţi se urcă la volan după ce consumă băuturi alcoolice.

[responsive_youtube http://www.youtube.com/watch?v=DrviPyWRGeQ&feature=youtu.be]

Accident Mosnita Noua4
Accident Mosnita Noua4
Accident Mosnita Noua3
Accident Mosnita Noua3
Accident Mosnita Noua2 jpg
Accident Mosnita Noua2 jpg
Accident Mosnita Noua1
Accident Mosnita Noua1

Lasă un comentariu

Prin utilizarea acestui formular, sunteți de acord cu stocarea și prelucrarea datelor dumneavoastră de către acest site.

Articole recomandate