Alin Popoviciu

Președintele ALDE Timiș, deputatul Marian Cucșa, anunță planuri mari pentru organizația pe care o conduce. Acesta susține că ALDE va ocupa în curând locul II pe scena politică, loc deținut în prezent de PNL. Conform lui Cucșa, sarcina partidului pe care îl conduce e ușurată chiar din interiorul PNL.

„Este un lucru care e realizabil, atât datorită faptului că suntem organizați și putem să ne ținem de cuvânt și să guvernăm bine și să atragem oameni de calitate lângă noi, dar și uitându-ne la ce se întâmplă în PNL, atât la nivel local, cât și la nivel național. Odată cu congresul ALDE a fost și Conferința județeană a PNL Timiș unde se pare că au câștigat șmenarii din PNL Timiș, Robu și cu Popoviciu, că știți bine că domnul Popoviciu declara că primul șmen l-a făcut cu domnul Robu. Deci șmenarii au câștigat în PNL Timiș. Se pare că în PNL democrația se oprește la ușa președintelui. S-a candidat pe vestitele liste, nu s-a candidat uninominal (n.r – candidaţii de la alegerile PNL Timiş au candidat uninominal), adică dacă nu ai șansa să faci parte dintr-o gașcă, nu poți să candidezi. La noi au fost candidaturi uninominale, la fel o să fie și la Conferința județeană pe care vreau să o organizez în septembrie sau octombrie, o să mă mai consult atât cu colegii de pe plan local, cât și de la nivel național. Vă spun de pe acum că am intenția să candidez pentru funcția de președinte ALDE Timiș, nu e niciun secret și îmi doresc ca în perioada următoare, adică până la alegerile prezidențiale și parlamentare să atragem oameni de calitate, inclusiv din PNL, pentru că și în PNL sunt oameni care reprezintă comunități, cum ar fi primari, primari cau legitimitate dată de alegători și probabil că nu își vor mai găsi locul în PNL”, a spus deputatul.

Spune-ţi opinia civilizat!