Spitalele din cinci orase pot accesa fonduri nerambursabile de la C.J. Timis

- Advertisement -

Unitățile sanitare publice locale din județul Timiș pot accesa fonduri nerambursabile alocate de Consiliul Județean, printr-o schemă de minimis. Măsura este una în premieră pentru județul nostru, iar pentru o distribuție transparentă a banilor, instituția a realizat un ghid care prevede condițiile și criteriile de eligibilitate.

Spitalele din județul Timiș pot solicita fonduri nerambursabile de la Consiliul Județean Timiș (CJT). Suma maximă ce poate fi accesată este de 200.000 euro, iar termenul până la care unitățile sanitare pot depune cererile și documentele necesare este 28 iunie.

CJT a realizat și un ghid pentru reprezentanții unităților medicale care vor să solicite fonduri. Schema de minimis are ca scop susținerea și stimularea furnizării de servicii medicale, prin achiziția de echipamente medicale. În cadrul programului de finanțare pot intra unitățile sanitare din Sânnicolau Mare, Făget, Jimbolia, Deta și Lugoj. Conform ghidului, nu se vor aloca fonduri pentru activități începute sau finalizate la data încheierii contractului de finanțare.

”Am implementat măsura în urma consultărilor cu autoritățile locale. Este cunoscut faptul că acestea nu pot face față la toate cheltuielile pe care le presupune dotarea cu echipamente medicale, iar aici este datoria noastră să intervenim. Schema de minimis ne dă siguranța că banii vor ajunge acolo unde e cu adevărat nevoie de ei, în mod transparent”, spune președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra.

Investițiile în sănătate sunt o prioritate pentru CJ Timiș. Cel mai recent proiect major derulat de instituție prevede construcția unei noi maternități, investiție de 12 milioane de euro, finanțare europeană.

Anunțul privind accesarea fondurilor prin schema de minimis poate fi consultată AICI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Imagine cu Link către Facebook Profil Facebook Alfred Simonis

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Cel mai lung cuvânt din limba română are 44 de litere. Tu poți să-l pronunți?

Cel mai lung cuvânt din limba română este "PNEUMONOULTRAMICROSCOPICSILICOVOLCANICONIOZA"....

Să vină ANI! Primarul-debitor Dominic Fritz a semnat în beneficiul consilierului-creditor Răzvan Negrișanu

În principal, joaca de-a primarul funcționează după reguli bine...

Ajutoarele de la Uniunea Europeană se distribuie din nou, pe principiul „Primul venit, primul servit!”

Distribuirea se va face la vechea adresă, din Timişoara,...

Unde ne distrăm în acest week-end? Iată recomandările noastre

Vineri, 28 septembrie LIFE!PUB ora 22: KARAOKE PARTY - THE BEST...

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie