Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Studenții basarabeni vor desfășura, în centrul Timișoarei, un imens tricolor de 100 de metri

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Evenimentul care va avea loc pe 27 martie la ora 17:00 în Piața Operei, este organizat pentru a marca 97 de ani de la Unirea Basarabiei cu România.

Acțiunea va începe la bustul Regelui Ferdinand din Piața Operei de unde tricolorul imens va fi desfășurat spre Operă și spre strada pietonală. Prin intermediul acestei acțiuni organizatorii doresc să reamintească importanța Unirii Basarbiei cu România din 1918 și vor semnala necesitatea reîntregirii naţionale.

Basarabia este prima regiune românească care a revenit la Țara Mamă, România, pe 27 martie 1918, fiind urmate de celelalte regiuni. În urma pactului Ribentrop-Molotov din 23 august 1939, prin care URSS își arată dorința de a ocupa Basarabia, făcând-o mai târziu, pe 28 iunie 1940, despărțindu-i de românii basarabeni de Patria-Mamă. Chiar dacă pactul Ribetrop-Molotov a fost condamnat consecințele sale nu au fost reparate. Acțiunea 2012 militează deschis pentru re-Unirea celor 2 state românești, Republica Moldova și România. ”Tricolorul este cel care a reușit să ne unească de fiecare dată, indiferent de situația geo-politică din cele 2 state românești. În acest moment chiar dacă suntem 2 state diferite tricolorul este un lucru comun care demonstrează că noi suntem același popor pentru că ambele state au drept steag tricolorul. Timișoara și Chișinău sunt 2 orașe care au și ele lucruri în comun și anume revoluțiile din 1989, respectiv 2009.” 

Totodată, în mai multe oraşe, inclusiv  Chişinău, membrii Platformei Civice vor marca 97 de ani de la Unirea Basarabiei cu România prin acţiuni similare.

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore