R.A.T.T. au anunţat astăzi programul după care autobuzul liniei 33 barat va circula în perioada de Paşte. Astfel, începând cu data de 19 aprilie, autobuzul nu va mai circulă după …
© 2026 Vocea Timișului. Toate drepturile rezervate.
R.A.T.T. au anunţat astăzi programul după care autobuzul liniei 33 barat va circula în perioada de Paşte. Astfel, începând cu data de 19 aprilie, autobuzul nu va mai circulă după …
„Poluarea aerului reprezintă şi azi una din problemele majore ale mediului înconjurător, iar o contribuţie semnificativă în acest sens o au cantităţile de dioxid de carbon generate de emisia de …
Marţi, 25 martie 2014, au fost anunţate programările jocurilor Ligii I, pentru următoarele patru etape. Poli Timişoara joacă două partide în deplasare şi două acasă, alternativ. Primul meci este chiar …
Cea de-a zecea ediţie a evenimentului ce transformă cafenelele timişorene în spaţii culturale se va desfăşura în perioada 5 – 11 aprilie, sub organizarea Centrului Cultural German şi a Institului …
Cinecultura a luat naştere în anul 2010, sub organizarea lectorilor străini de la Universitatea de Vest şi Universitatea Politehnică din Timişoara. De la drame la comedii, regizorii internaţionali servesc publicul …
Evenimentul este dedicat patrimoniului cultural şi natural ce se regăseşte în localitatea minieră din Munţii Apuseni. În acest an, peste 40 de oraşe din ţară şi de peste hotare vor …
Proiectul a vizat 818 persoane private de libertate din penitenciarele Timişoara, Satu Mare şi Botoşani. Acesta a luat naştere într-un context în care societatea trebuie să înţeleagă că persoanele condamnate …
Institutul francez împreună cu Muzeul de Artă şi Comunitatea Evreilor din Timişoara derulează o serie de evenimente şi activităţi dedicate comemorării zilei ce a lăsat o pată neagră în istorie.Astfel, …
„GenDiv – Diversitate de gen pe funcţii de conducere prin învăţare şi colaborare” este programul de amploare la nivel european ce continuă proiectul de succes Şcoala Naţională a Femeilor Manager. …
Săptămâna aceasta, cinema-ul de la Iulius Mall va rula: 12 ani de Sclavie/ 12 Years a Slave – Incredibila poveste adevărată a unui bărbat de culoare din statul New York, …
Având în vedere programul special de sărbători organizat de către municipalitate în data de 31 decembrie 2013, în Piaţa Victoriei, Primăria Municipiului Timişoara a prelungit programul de circulaţie al mijloacelor …
“Suntem bucuroşi că ne-am depăşit ţinta de a creşte reţeaua la 200 de magazine până la sfârşitul anului şi dorim ca acesta să fie un motiv de bucurie şi pentru …
© 2026 Vocea Timișului. Toate drepturile rezervate.
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii precum modulele cookie pentru a stoca și/sau accesa informații despre dispozitiv. Consimțământul ne permite să prelucrăm date precum comportamentul de navigare sau identificatorii unici pe acest site. Refuzul sau retragerea consimțământului poate afecta anumite funcționalități ale site-ului.