sâmbătă, octombrie 17, 2026

Un „tânăr agricultor” arestat de poliţiştii de la Combaterea Criminalităţii Organizate Timişoara

1 minute citire
Un tânăr agricultor arestat de poliţiştii de la Combaterea Criminalităţii Organizate Timişoara

Ieri, poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara, cu sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile “Glad Voievod”, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timişoara au prins în flagrant, într-o zonă izolată, situată la graniţa judeţelor Timiş şi Arad, un tânăr de 18 ani, în timp ce efectua activităţi de îngrijire şi recoltare a mai multor plante de cannabis, ajunse la maturitate.

Poliţiştii au stabilit că respectiva cultură ilicită de cannabis (organizată outdoor) conţinea 310 plante aflate în diferite stadii de creştere, în urma recoltării rezultând aproximativ 40 de kg masă verde de cannabis. Drogurile au fost ridicate de poliţişti în vederea continuării cercetărilor.

Atât tânărul de 18 ani, cât şi alţi doi bărbaţi, suspectaţi că şi ei se ocupau de îngrijirea şi recoltarea plantelor, au fost conduşi pentru audieri la sediul D.I.I.C.O.T – Serviciul Teritorial Timişoara.

În urma probatoriului administrat în cauză, procurorii au dispus reţinerea pentru 24 de ore a tânărului de 18 ani, pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de risc. Ceilalţi doi suspecţi sunt cercetaţi în stare de libertate.

În cursul zilei de azi, tânărul va fi prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.

UPDATE:

Tanarul de 18 ani, suspectat de trafic de droguri, a primit mandat pe o perioada de 29 de zile.

Află primul ce se întâmplă în Timiș

Cele mai importante știri din Timișoara și județ, pe email, în fiecare seară. Gratuit.

Te poți dezabona oricând. Datele sunt folosite numai pentru newsletter, conform Politicii de confidențialitate.

Află primul ce se întâmplă în Timiș

Cele mai importante știri din Timișoara și județ, pe email, în fiecare seară. Gratuit.

Te poți dezabona oricând. Datele sunt folosite numai pentru newsletter, conform Politicii de confidențialitate.

Lasă un comentariu

Prin utilizarea acestui formular, sunteți de acord cu stocarea și prelucrarea datelor dumneavoastră de către acest site.

Articole recomandate