Potrivit Forest News, site care se ocupă de recensământul suprafețelor împădurite din România, județul Timiș stă foarte rău la acest capitol, fiind inclus în zona deficitară de păduri, cu un areal de doar 11,7% din totalul suprafeței. Totuși, acest fapt nu îi împiedică pe timișeni să taie copaci fără aprobare și să comercializeze lemnul obținut.
Conform declarațiilor purtătorilor de cuvânt a Inspectoratului Județean de Poliție, un bărbat în vârstă de 52 de ani, din Timişoara, a fost depistat de poliţişti în timp ce oferea spre vânzare 12 metri³ de material lemnos fără a deţine autorizaţie de comercializare.
Bărbatul a fost sancţionat contravenţional pentru „efectuarea de acte sau fapte de comerţ de natura celor prevăzute in Codul comercial sau in alte legi, fără îndeplinirea condiţiilor stabilite prin lege”, conform Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, iar întreaga cantitate de material lemnos a fost ridicată în vederea confiscării.