Câțiva localnici ”obsedați” de ideea că Piața Libertății din Timișoara ar putea rămâne ”cheală”, s-au gândit că ar fi cazul ca în zonă să ”răsară” zeci de copaci și s-au pus pe treabă. Înarmați cu câteva șabloane care reprezintă copaci, aceștia au ”decorat” pavajul recent montat în Piață cu desene realizate cu spray-urile de vopsea verde. Zeci de astfel de marcaje s-au făcut atât pe pavajul cărămiziu cât și pe cel de piatră cubică, dar și pe pereții unora dintre clădirile din Piață.

Incidentul a avut loc cu numai o zi înainte ca primarul Timișoarei -cel în capul cărora s-au spart toate oalele în ceea ce privește ”defrișarea” din Piața Libertății-, să anunțe că în Piaţa Libertăţii vor fi plantaţi circa 50 de copaci. ”Lucrul acesta este stabilit din toamna lui 2014, de când am cerut revizuirea, pentru că totul trebuie făcut cu o anumită procedură. Numai că nu am stabilit atunci unde vor fi plantați. Noi avem sarcina să plantăm în jur de 50, nu 108 cum era inițial. Nu vor mai fi plantați așa cum s-a intenționat inițial, circular, începând din zona monumentului, deoarece toată piața ar fi blocată. Vor fi plantați în zonele marginale, o parte înspre garnizoană, o alta înspre Primăria Veche și înspre Casa Armatei. Arhitecții propun variante pe care le vom analiza și vom delibera. Nu vor fi copaci falnici, vor fi mai mici, pentru că ar sparge pavajul”, a explicat Nicolae Robu.

Până la plantarea copacilor ”adevărați”, timișorenii și turiștii care vizitează orașul trebuie să se mulțumească cu mâzgălelile unor inconștienți, pe care, cel mai probabil, nu i-a dus mintea la faptul că acestea necesită curățare, iar prin curățare piatra pe care ei și-au exprimat ”operele de artă” poate avea de suferit. Plantarea adevăraților arbori ar urma să aibă loc în toamna acestui an, când e perioada propice pentru această activitate.

Edilul-șef al Primăriei Timișoara a ținut să precizeze faptul că niciun copac nu va fi în ghiveci, toți arborii urmând să fie plantați în pământ, pavajul în zonele respective urmând să fie scos. Robu a mai precizat că zona centrală a Pieței Libertății va rămâne ”liberă”. ”Eu țin neapărat ca zona centrală a Pieţei să fie liberă, nu pentru că am eu un fix, ci pentru că așa sunt piețele cele mai grozave din Europa, piețele faimoase, care sunt admirate și apreciate de toată lumea”, a adăugat Robu.

Informaţiile publicate de VOCEA TIMISULUI pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

1 COMENTARIU

Comments are closed.