Un bărbat, DEPISTAT cu material lemnos, dar fără documente, în Găvojdia. Sancțiuni SERIOASE acordate de către jandarmi în urma controlului din Piața Mehala

- Advertisement -

Polițiștii Secției 6 Rurale Găvojdia au depistat astăzi un bărbat în timp ce transporta material lemnos, fără documente legale. Aflat pe DN6, bărbatul a fost surprins de către oamenii legii cu aproape 9 m3 de material lemnos, care a fost confiscat.

În urma verificărilor, polițiștii au constatat că avizul de însoțire era completat necorespunzător, astfel șoferul fiind sancționat contravențional conform Legii 171/2000, iar întreaga cantitate de material lemnos a fost predată Ocolului Silvic Lugoj.

Piața Mehala, luată la ochi de către jandarmi

Într-un control efectuat în piața din cartierul Mehala, miercuri, 16 septembrie, de către jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș, împreună cu reprezentanți din cadrul Direcției Silvice Timiș și ai Comisariatului de Regim Silvic și Cinegetic Timișoara, au fost confiscați nu mai puțin de 40 de metri steri de material lemnos.

În urma acțiunii care a vizat combaterea transportului de material lemnos fără documente de proveniență, precum și respectarea reglementărilor legale privind depozitul de material lemnos, a documentelor și respectarea condițiilor legale privind intrarea și ieșirea materialelor lemnoase din depozite au fost aplicate alte 8 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 40.000 de lei.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

VIDEO Sistemul de management al traficului din Timișoara, INUTIL împotriva șoferilor din cauza IPJ

Sistemul integrat de management al traficului din Timișoara se...

VIDEO Circ la o inmormantare cu tigani! Politia le-a ridicat o masina, pe Calea Stan Vidrighin

Înmormântarea unui cetățean de etnie rromă a fost transformată...

RAZIE in Piata Mehala: peste 100 de sticle cu bauturi alcoolice contrafacute, depistate de jandarmi

Ieri, jandarmi din cadrul Grupării Mobile Timişoara au desfășurat...

Jandarmii au descins in Piata Mehala din Timisoara! ”Productie” de sase parfumuri contrafacute

La finalul săptămânii precedente, jandarmi ai Grupării Mobile Timișoara...

RAZIE de proportii a politistilor din Timis, azi-noapte. Vezi bilantul actiunii!

In cursul nopții trecute, poliţiştii timişeni au acţionat pe...

Din aceeași categorie

Categorii Populare