sâmbătă, octombrie 17, 2026

Tinerii liberali din Timișoara să alătură campaniei ”Vreau să Salvez Vieți” Tu vrei?

1 minute citire
Sigla Campanie jpeg

Acțiunea intitulată ”Vreau să Salvez Vieți” presupune ca, luând exemplul tinerilor liberali, timișorenii să se alăture inițiativei de donare de sânge în scopul ajutorării semenilor a căror viață depinde de acest sprijin. În cadrul acestui proiect tinerii liberali vor dona sânge, pentru a răspunde nevoii mari care există în momentul de faţă în spitalele din Timiş, ajutându-i astfel pe cei a căror viaţă depinde de acest sprijin.

În acest scop, aproximativ 20 de tineri, membri ai TNL Timișoara, se vor prezenta vineri, cu începere de la ora 8:00, la Centrul de Recoltări al Spitalului Județean de Urgență Timișoara. Timișorenii care doresc să afle cât mai multe detalii despre importanța și beneficiile acestui demers, o pot face duminică, 10 august, la standul ”VREAU”, amplasat pe strada Mărășești, unde sunt așteptați într-un număr cât mai mare.

”Sperăm ca, prin implicarea timişorenilor, aceste acțiuni să ia forma unei campanii care să se desfășoare pe o perioadă cât mai lungă, având toată încrederea în capacitatea de mobilizare a cetățenilor când vine vorba de astfel de gesturi umanitare” susțin tinerii din Partidul Național Liberal.

Află primul ce se întâmplă în Timiș

Cele mai importante știri din Timișoara și județ, pe email, în fiecare seară. Gratuit.

Te poți dezabona oricând. Datele sunt folosite numai pentru newsletter, conform Politicii de confidențialitate.

Află primul ce se întâmplă în Timiș

Cele mai importante știri din Timișoara și județ, pe email, în fiecare seară. Gratuit.

Te poți dezabona oricând. Datele sunt folosite numai pentru newsletter, conform Politicii de confidențialitate.

Lasă un comentariu

Prin utilizarea acestui formular, sunteți de acord cu stocarea și prelucrarea datelor dumneavoastră de către acest site.

Articole recomandate