Transport scolar ca-n ”America”, pentru elevii din Timisoara. Cati elevi au mers cu minibusurile, azi

- Advertisement -

Timisoara beneficiază, începând de astăzi, de transport școlar gratuit pentru elevii din patru cartiere, aceștia fiind transportați cu minibusuri către cinci dintre colegiile situate în zona centrală a capitalei Banatului. Serviciul urmează să fie extins în funcție de gradul de ocupare al actualelor linii și de solicitări.

Societatea de Transport Public Timişoara (STPT) şi Primăria Municipiului Timişoara au inaugurat, luni, 14 ianuarie 2019, primele curse destinate transportului şcolar.

În prima zi de școală din acest nou an, elevii a cinci dintre instituțiile de învățământ din Timişoara beneficiază de transport şcolar gratuit, înspre şi dinspre școli. Este vorba despre elevii care urmează cursurile la Colegiul Tehnic ”Emanuil Ungureanu”, Colegiul Tehnic ”I.C. Bratianu”, Colegiul ”C.D. Loga”, Colegiul Naţional Pedagogic ”Carmen Sylva” și Colegiul Național Bănățean. Un număr de 73 de elevi au apelat, astăzi, la transportul şcolar.

Pentru a certifica siguranța deplină în care sunt transportați elevii Timișoarei, Primăria a decis ca în fiecare minibus să fie prezent câte un poliţist local.

Cele patru linii speciale de transport public destinate exclusiv elevilor sunt următoarele:

Linia S1:

  • stație/oră de plecare: Piața Dacia, ora 7:20.
  • stație/oră de coborâre:
    Colegiul Tehnic ”Emanuil Ungureanu” și Colegiul Tehnic ”I.C. Bratianu”, ora 7:36;
    Colegiul ”C.D. Loga”, ora 7:43;
    Colegiul Naţional Pedagogic ”Carmen Sylva”, ora 7:45.

Linia S2:

  • stație/oră de plecare: Pod Calea Șagului, ora 7:10.
  • stație/oră de coborâre:
    Colegiul Național Bănățean, ora 7:23;
    Colegiul Tehnic ”Emanuil Ungureanu”, Colegiul Tehnic ”I.C. Bratianu”, ora 7:36;
    Colegiul ”C.D. Loga”, ora 7:43;
    Colegiul Naţional Pedagogic ”Carmen Sylva”, ora 7:45.

Linia S3:

  • stație/oră de plecare: Direcția Regională Vamală Timișoara – Bd. Sudului, ora 7:20.
  • stație/oră de coborâre:
    Colegiul ”C.D. Loga”, ora 7:38;
    Colegiul Naţional Pedagogic ”Carmen Sylva”, ora 7:40;
    Colegiul Tehnic ”Emanuil Ungureanu”, Colegiul Tehnic ”I.C. Bratianu”, ora 7:45.

Linia S4:

  • stație/oră de plecare: Strada Holdelor – Calea Lipovei, ora 7:15,
  • stație/oră de coborâre:
    Colegiul Tehnic ”Emanuil Ungureanu”, Colegiul Tehnic ”I.C. Bratianu”, ora 7:36;
    Colegiul ”C.D. Loga”, ora 7:43,
    Colegiul Naţional Pedagogic ”Carmen Sylva”, ora 7.45.

Conform programării, disponibile pe siteul STPT, revenirea de la școală, pentru fiecare cartier se poate face prin intermediul a trei curse pentru fiecare dintre cele patru linii ”S”: la 12:10, la 13:10, respectiv la 14:10, cu plecare de la liceele care sunt la capăt de linie.

Transport scolar ca-n ”America”, pentru elevii din Timisoara. Cati elevi au mers cu minibusurile, azi 1
Foto: Constantin Duma

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

PSD Timiș și-a stabilit candidații pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie

Consiliul Politic Județean al Partidului Social Democrat Timiș a...

România nu mai are două șosele spectaculoase! A fost inaugurat TransRarăul- a treia minune ”asfaltată” a țării VIDEO

Transrarăul este șoseaua din munţii Moldovei, care face legătura...

Imagini cutremurătoare: Hărțuire sexuală într-un autobuz din Timișoara

Un incident grav de hărțuire sexuală care a avut...

Articole asemănătoare

PSD Timiș și-a stabilit candidații pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie

Consiliul Politic Județean al Partidului Social Democrat Timiș a...

13 persoane reținute pentru furt de combustibil în Timișoara

Polițiștii din cadrul Secției 5 Urbane Timișoara au demarat...

Din aceeași categorie

Imagini cutremurătoare: Hărțuire sexuală într-un autobuz din Timișoara

Un incident grav de hărțuire sexuală care a avut...

STPT prelungeşte programul autobuzelor Expres 6, pentru Vest Fest!

Ca urmare a desfăşurării festivalului VEST FEST organizat în...