Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Turaţi motoarele! Vali Porcişteanu aduce startul Campionatului Regional de Rally Sprint, în weekend

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Etapa I va avea loc pe data de 8 martie 2014, în timp ce etapa a II-a a fost programataă în ziua următoare, la Arad, pe tradiţionalul circuit Vik Power. Startul competiţiei este prevăzut pentru ora 9:30 în ambele zile de concurs. Costurile de înscriere în competiţie sunt de 140 de lei/etapă, iar clasele în care piloţii vor fi catalogaţi au fost stabilite chiar de ei, astfel:
– clasa până la 110 cai-putere inclusiv;
– clasa până la 140 cai-putere inclusiv;
– clasa până la 170 cai-putere inclusiv;
– clasa până la 200 cai-putere inclusiv;
– clasa peste 200 cai-putere.

Pe lângă acestea, din concurs vor face parte şi clasele speciale: juniori, feminin, bmw, honda, urmând ca la finalul fiecărei etape piloţii să cnteze pentru clasamentulul Open, dar şi pentru clasamentul pe echipe.

În premieră, în cadrul Campionatului Regional de Rally Sprint se va acorda „VSS Flat Out Trophy” – un premiu special ce se acordă de către sponsori pilotului cu cea mai spectacuoasă evoluţie.

Aşa cum spectatorii s-au obişnuit deja, pe pista circuitului arădean, alături de participanţi, îşi va face apariţia ca invitat special, fostul campion naţional de raliuri, Valentin Porcişteanu.

Fiecare echipă va fi formată din minim trei concurenţi. Punctajele obţinute la clasă se vor aduna, iar o clasă va fi constituită din minim 5 concurenţi.
Punctajele sunt acordate vor i următoarele:
Locul 1 – 25 p
Locul 2 – 18 p
Locul 3 – 15 p
Locul 4 – 12 p
Locul 5 – 10 p
Locul 6 – 8 p
Locul 7 – 6 p
Locul 8 – 4 p
Locul 9 – 2 p
Locul 10 – 1 p.

Pentru cazul în care nu sunt constituite clasele, punctele se vor acorda astfel:
Locul 1 – 10 p
Locul 2 – 8 p
Locul 3 – 6 p
Locul 4 – 4 p.

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore