Un adevărat DEZASTRU în trafic a fost evitat de polițiștii locali din Timisoara

1 minute citire
polițiștii locali din Timisoara3 jpg

Contribuție exemplară a polițiștilor locali, care au evitat în această seară un adevărat dezastru ce putea fi întâmpinat pe străzile din Timișoara. Un camion înmatriculat în județul Argeș, încărcat cu materiale textile pentru airbag-uri, a fost aproape să fie cuprins de flăcări.

Şoferul ne-a povestit că venea cu marfa din Anglia şi când a ajuns la intersecţia cu Calea Lugojului, a văzut ieşind „abur” de sub camion. A tras imediat pe dreapta în staţia de autobuz, iar un echipaj al poliţiei locale care se afla în patrulare şi a văzut flăcările de sub camion, a sărit imediat în ajutorul şoferului şi au reuşit să stingă incendiu până la sosirea echipajului de la pompieri.

Incendiu putea fi unul de proporții dacă polițiștii nu acționau în spirit civic și își îndeplineau cu brio nu doar atribuțiile de serviciu, ci și cele civice, omenești. Pentru a vedea ce ne-a declarat şoferul şi poliţistul local din Timişoara, urmăriţi filmarea de mai jos.

[responsive_youtube

polițiștii locali din Timisoara1
polițiștii locali din Timisoara1
polițiștii locali din Timisoara2
polițiștii locali din Timisoara2
polițiștii locali din Timisoara3 jpg
polițiștii locali din Timisoara3 jpg
polițiștii locali din Timisoara4
polițiștii locali din Timisoara4
polițiștii locali din Timisoara5
polițiștii locali din Timisoara5
polițiștii locali din Timisoara6
polițiștii locali din Timisoara6
polițiștii locali din Timisoara7
polițiștii locali din Timisoara7
polițiștii locali din Timisoara8
polițiștii locali din Timisoara8
polițiștii locali din Timisoara9
polițiștii locali din Timisoara9

Lasă un comentariu

Prin utilizarea acestui formular, sunteți de acord cu stocarea și prelucrarea datelor dumneavoastră de către acest site.

Articole recomandate