Un senator de Timiș va ține audiențe în stradă. Prima are loc în Piața Victoriei din Timişoara

- Advertisement -

Aveţi probleme, dar nu aveţi timp să staţi la coada unui cabinet parlamentar pentru a cere ajutor? Un senator de Timiș vine cu o idee inedită. USR-istul Nicu Fălcoi anunță că va organiza audiențe în plină stradă. Prima este programată chiar vinerea viitoare.

„Consecvent cu angajamentele față de cetățeni asumate de Uniunea Salvați România în campania electorală, mi-am propus să inițiez, începând cu luna octombrie a.c., un demers intitulat “Audiență în stradă”, care să facă mai facilă relaționarea și comunicarea cu cetățenii din Timișoara și județul Timiș.

În acest sens, vă aduc la cunoștință că am depus în cursul dimineții o solicitare la Primăria Municipiului Timișoara în vederea obținerii autorizației necesare amplasării unui cort în Piața Victoriei, pentru a organiza acolo o audiență publică, vineri, 13 octombrie a.c., în intervalul orar 13.00 – 18.00. În calitate de reprezentant al Timișului în Parlamentul României, consider că acest demers reprezintă o modalitate de a le oferi tuturor cetățenilor posibilitatea să semnaleze problemele cu care se confruntă, să își facă auzită vocea și să își exprime opiniile pe marginea unor subiecte de interes major”, a transmis Fălcoi. USR-istul va merge și în județ, prima audiență fiind programată pentru data de 20 octombrie la Lugoj.

Sursă foto: Facebook Nicu Fălcoi

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Categorii Populare