VIDEO A doua înfrângere consecutivă! FC Braşov 2-1 Poli Timişoara

- Advertisement -

Plecată la Braşov după cele trei puncte, Poli Timişoara a fost nevoită să se întoarcă în Banat cu coada între picioare. Elevii lui Velcea au cedat, scor 1-2, în faţa „stegarilor”, în chiar ultimul minut de joc, după o ieşire neinsipirată, dintre buturi, a lui Coca, iar lipsa lui Nuno Claro se acutizează. Bănăţenii se află la a doua înfrângere consecutivă, în timp ce Ţicleanu redebutează perfect în Liga I.

Meci fără prea mult fotbal la Braşov. Pe o ploaie torenţială, care nu a stat decât preţ de câteva minute aproape de finalul jocului, alb-negrii au început cu „fundul în poartă” partida de sub Tâmpa. În faţa a circa 1.000 de spectatori, între care şi un grup venit tocmai de la Timişoara pentru a-şi susţine favoriţii, elevii lui Velcea s-au trezit în minutul 5, când experimentatul Buga centrează în faţa porţii pentru Danquah, dar olandezul ratează întâlnirea cu mingea. Ploaia insistentă a făcut ca următoarea fază de poartă să aibă loc abia în minutul 23, de data aceasta în contul timişorenilor, care, ratează deschiderea scorului prin Nanu, şutul acestuia trecând peste transversala lui Marinescu. „Stegarii” îşi mai trec o ocazie importantă în cont, în minutul 37, când goalkeeper-ul timişorean Coca scoate miraculos de pe linia porţii, după ce Machado trimisese cu capul. Faza avea să prevestească deschiderea scorului, care a avut loc două minute mai târziu, când Serginho marchează cu un şut puternic din interiorul careului, iar bănăţenii se vedeau conduşi cu 1-0. Ultima ocazie a primei repize a fost semnată de Trandu, de la oaspeţi, care a avut ocazia egalării, însă şutul său, din unghi, a fost respins de Marinescu, iar la pauză scorul rămânea în favoarea braşovenilor.

Repriza secundă a venit cu aceeaşi ploaie, gazonul deosebit de bun făcând ca partida să nu fie întreruptă, iar timişorenii păreau mai hotărâţi, deşi mingea nu ajungea la finalizare. Minutul 61 aducea mult sperata egalare, Trandu centrând excelent pentru „turnul” Şeroni, care trimite cu capul, din 7 metri, direct în plasa porţii lui Marinescu. După un sfert de oră „lipsit” de fotbal, galben-negrii ripostează prin acelaşi Serginho, care şutează puternic de la 20 de metri, însă Coca este la post încă o dată. Minutul 78 a adus un moment care avea să dezechilibreze cele două echipe, Bruno Madeira, de la gazde, văzând al doilea cartonaş galben şi, implicit, pe cel roşu, după un fault violent la Scutaru. Până la finalul partidei nu s-a mai întâmplat nimic, iar când cei doi tehnicinei se pregăteau să se salute reciproc şi să se îndrepte spre vestiare, „stegarul” Cristea, trecut şi prin curtea timişorenilor în urmă cu câţiva ani, avea să dea lovitura de graţie, cu „ajutorul” lui Coca, portarul timişorenilor ieşind total neinspirat dintre buturi, deşi un coechipier de-al său se afla chiar lângă atacantul gazdelor, care a driblat şi a trimis mingea în plasa porţii bănăţenilor exact în momentul în care „centralul” Istvan Kovacs băgase fluierul în gură pentru a pune punct final meciului.

Poli înregistrează al doilea insucces consecutiv, iar greul de-abia acum începe, întrucât alb-negrii au de jucat în viitorul apropiat cu Steaua, la Bucureşti sau cu Pandurii Târgu-Jiu, pe Dan Păltinişanu, ambele echipe fiind implicate în cupele europene şi în ceea ce priveşte competiţia internă.

FC Braşov: Marinescu – Străuţ, Oltean, Machado, Serginho – Popa (min. 64 – Vagner), Madeira, Dias, Paun (min. 75 – Tătar) – Buga, Danquah (min. 31 – Cristea). Antrenor: Aurel Ţicleanu.

Poli Timişoara: Coca – Nohai, Scutaru, Şeroni, Nicola – Bărbuţ (min. 72 – Popovici), Gorobsov (min. 82 – Poparadu), Trandu, Nanu, Keita (min. 90 – Boldea) – Szekely. Antrenor: Valentin Velcea.

Înregistrarea integrală a acestei partide poate fi văzută AICI.

 
Foto.dolcesport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Ajutoarele de la Uniunea Europeană se distribuie din nou, pe principiul „Primul venit, primul servit!”

Distribuirea se va face la vechea adresă, din Timişoara,...

NIS Petrol Timișoara și București, în percheziții DIICOT, pe motive de spionaj

Azi dimineața, puțin după ora 10, sub coordonarea unui...

Peste doua mii dintre angajatii ANAF, dati afara? O spune ministrul!

Digitalizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) programată să...

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Retrogradata in Liga a III-a, Poli Timisoara este ”predata” de Nicolae Robu

Ajunsă în Liga a III-a și intrată în insolvență,...

Poli vrea puncte pe terenul liderului Ligii 2, Sportul Snagov. Rachita: Le stiu slabiciunile

Ocupanta ultimului loc în clasamentul Ligii 2, Poli Timișoara...

Poli Timisoara: sase meciuri amicale programate inainte de reluarea sezonului

Clubul de fotbal Poli Timișoara are programate șase jocuri...

Poli Timisoara isi pastreaza antrenorul ”demis” si scumpeste pretul biletelor pentru meciul cu ASU

Divizionara secundă de fotbal, Poli Timișoara, a anunțat, astăzi,...