Filmat cum a aruncat, cu NESIMTIRE, o saltea pe o strada din Timisoara

- Advertisement -

Poliția Locală Timișoara a făcut publice înregistrări video cu o persoană care a găsit de cuviință să arunce o saltea veche pe domeniul public, lângă un ”clopot” în care se pot depune deșeurile din sticlă. Fapta a fost comisă într-o zonă centrală a capitalei Banatului, iar făptașul a fost sancșionat cu 6.000 de lei, urmând ca amenda să crească până la 15.000 de lei dacă nu curăță locația de deșeurile abandonate.

Nesimțirea unor locuitori ai Timișoarei nu cunoaște nici un fel de limite. Faptul că locuiesc în zone ”centrale”, nu-i face pe cei care populează capitala Banatului să gândească mai ”ecologic” decât pe cei de la perferia orașului, acolo unde se încalcă mai flagrant legislația.

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului continuă și în 2020 să acționeze în teren pentru depistarea persoanelor care abandonează deșeuri pe domeniul public, atât în cazurile în care aceste persoane sunt surprinse în timpul patrulărilor efectuate în teren, cât și ca urmare a imaginilor surprinse pe camerele de supraveghere din oraș, acestea fiind de un real sprijin în surprinderea celor care abandonează deșeuri pe domeniul public. În urma vizualizării imaginilor, urmează etapa de identificare a persoanelor surprinse și apoi sancționarea acestora.

În perioada petrecută de la debutul noului an calendaristic, un cetățean care a abandonat o saltea uzată (vezi video, jos) la intersecția străzilor Romulus cu Cornel Grofșoreanu a fost sancționat cu 6.000 lei, cu obligativitatea curățării locului de deșeurile abandonate. De asemenea, alte trei persoane care au fost surprinse cu ajutorul camerelor abandonând gunoaie pe străzile Plevnei, Brașov și J. Preyer au fost sancționate cu câte 3.000 lei, acestora fiindu-le pus în vedere să strângă deșeurile abandonate.

”Sancțiunile sunt aplicate conform Legii 211/2011 modificată prin Legea nr. 188/2019, care specifică faptul că abandonarea de deșeuri în alte locuri se sancționează drastic, mai exact cu amenzi de la 3.000 la 6.000 lei, cei depistați fiind obligați și să ia măsuri de igienizare a locației, iar în cazul în care contravenientul nu respectă măsura complementară de a igieniza locația în termenul stabilit și de a preda deșeurile către un operator specializat, acesta poate fi sancționat cu amendă de la 7500 la 15.000 lei, conform OUG 195/2005 privind protecția mediului”, explică reprezentanții Poliției Locale Timișoara.

https://www.facebook.com/watch/?v=1601438126662864

1 COMENTARIU

  1. Asta e sportul national in marea majoritate a statelor UE. Se pare ca oamenii au o pasiune in a pune saltele la gunoi. In Irlanda sunt centre unde ti o ia gratuit, dar trebuie dusa …..

    Am vazut saltea dubla bagata in bin de plastic. Deci sa bagi o saltea de 2.5 m2 intr un bin de 240 L, e arta. Din 100 de calcule mi a dat ca e imposibil. Dar unu a reusit.

    ***solutie – vanzatorii de saltele si paturi trebuie sa creeze un fond de reciclare. Asa e in tot UE cu frigiderele si aragazele. Ti le ia gratuit cand cumperi unu nou. Tot o sa existe oameni care prefera sa le arunce la gunoi, dar mai putini***

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie