VIDEO + FOTO Liga I AM REVENIT! Suntem noi, POLI TIMIŞOARA! Poli 2 – 0 Dinamo, iar Timişoara este primul lider al campionatului

- Advertisement -

Poli Timişoara, sau cum insistă unii (degeaba) „ACS” a făcut spectacol pe „Dan Păltinişanu” în faţa a circa 20.000 de spectatori. Timişorenii au învins „câinii roşii” cu 2-0 şi sunt primul lider al Ligii I în sezonul 2013-2014. „Szabi” Szekely şi Cristi Bărbuţ au adus bucuria în tribunele Marelui Oval Bănăţean şi nu numai.

Revenire spectaculoasă pe prima scenă fotbalistică a ţării pentru Poli Timişoara, „cea mai Poli dintre Poli” aşa cum o numea primarul Timişoarei, Nicolae Robu, anul trecut. Echipa timişoreană s-a impus în faţa rivalei Dinamo Bucureşti, la capătul unui meci care putea fi câştigat la un scor mult mai mare, însă emoţiile de debut şi-au spus cuvântul în faţa unora dintre elevii lui Velcea.

Prima ocazie a aparţinut gazdelor, prin Şeroni, care a fost aproape dedeschiderea scorului cu o lovitură de cap după o lovitură de colţ, dar mingea a ocolit spaţiul porţii. Cea mai importantă fază a primei jumătăţi de oră a avut loc în minutul 29, când, Szekely a fost faultat în careu, iar goalkeeper-ul alb-roşiilor – Naumovski – a primit cartonaş galben. Executantul penalty-ului pentru timişoreni a fost Trandu, care, copleşit de emoţii, a ratat ţinta, şutând peste poarta rivalilor.[jwplayer mediaid=”26318″]  În minutul 39, Szekely avea să deschidă scorul după ce Bărbuţ a centrat în careu de pe partea dreapta, iar Şeroni a recentrat pentru atacantul timişorean marcând printr-o lovitură de cap din careul mic. Pauza aducea un nesperat 1-0 pentru Poli, iar tribunele stadionului Dan Pătinişanu erau din ce în ce mai „vii” [jwplayer mediaid=”26320″]

Repriza secundă a însemnat un asalt la poarta dinamoviştilor, iar în minutul 59, Şeroni şi Marovici au fost aproape de a marca cu capul, însă mingea nu a vrut nici de această dată să intre în poartă. Spectatorii începuseră să-şi susţină din ce în ce mai frenetic echipa, iar asta le-a dat curaj „albilor”, mai ales că în a doua repriză fanii au început să facă „valuri”, iar elevii lui Velcea nu au răma datori. În minutul 62, Bărbuţ face o cursă senzaţională, din propria jumătate de teren, driblează excelent doi dinamovişti, evită atacul căpitanului „câinilor”, Luchin, şi marchează printr-un şut din interiorul careului, iar tabela de marcaj indica sec, 2-0, pentru nou-promovată. [jwplayer mediaid=”26321″] O echipă despre care Gigi Mulţescu, tehnicianul dinamovist, nu a auzit deloc, nu ştia cine este… . După alte şapte minute, Poli a fost aproape să facă 3-0, însă şutul expediat de Trandu nu şi-a atins ţinta. După cele patru minute suplimentare, partida se încheie, iar suporterii îşi aplaudă la scenă deschisă favoriţii, care pentru o zi, au devenit liderii clasamentului Ligii I.

Poli Timişoara: Nuno Claro – Nohai, Scutaru, Şeroni, Marovici – Petre (min. 62 – Poparadu) – Bărbuţ, Trandu, Boldea, Nicola (min. 65 – Nanu) – Szekely (min. 83 – Ruiz). Antrenor: Vali Velcea.

Dinamo Bucureşti: Naumovski – Rus, Luchin, Asanovici, Filip (min .71- Fai) – Matei, Boubacar (min. 46 – Elton), Lazăr (min. 46 – Rotariu), Curtean – Dănciulescu, Thomas. Antrenor: Gigi Mulţescu.

Video: DolceSport

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Maraton Caritabil – Alergăm pentru Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Louis Țurcanu!

Pe 26 octombrie, între orele 9:00 și 12:00, vă...

Reluarea Circulației Tramvaielor pe Bulevardul Stan Vidrighin în Timișoara

Primăria Municipiului Timișoara anunță că, începând de sâmbătă, 19...

PSD Timiș și-a stabilit candidații pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie

Consiliul Politic Județean al Partidului Social Democrat Timiș a...

Din aceeași categorie

Poli vrea puncte pe terenul liderului Ligii 2, Sportul Snagov. Rachita: Le stiu slabiciunile

Ocupanta ultimului loc în clasamentul Ligii 2, Poli Timișoara...

Poli Timisoara: sase meciuri amicale programate inainte de reluarea sezonului

Clubul de fotbal Poli Timișoara are programate șase jocuri...

Meciul Dinamo Bucuresti – UVT Agroland Timisoara, din Cupa Romaniei, amanat pe final de luna

Partida din primul tur al Cupei României la volei...

Poli Timisoara isi pastreaza antrenorul ”demis” si scumpeste pretul biletelor pentru meciul cu ASU

Divizionara secundă de fotbal, Poli Timișoara, a anunțat, astăzi,...

ASU Politehnica Timișoara ia atitudine – Stop Defrișărilor!

După ce s-a implicat în mai multe campanii sociale,...