Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

VIDEO Timişoreanul Daniel Corbeanu, campion naţional la kick-box, a câştigat piramida de la Simeria

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

[jwplayer mediaid=”18876″]La finalul săptămânii trecute, Simeria a fost gazda unui interesant turneu de arte marţiale mixte, competiţie dotată cu „Cupa DHS”. La această competiţie au participat sportivi de la cluburi din Craiova, Timişoara dar şi din judeţeul Hunedoara, clubul M-Box Timişoara trimiţând cel mai bun sportiv al său în materie de arte marţiale – Daniel Corbeanu – campionul naţional de kickbox la categoria 71 de kilograme, versiunea SFC.

Turneul Cupa DHS Simeria a avut loc duminică, 7 aprilie 2013, competiţie la care a partivcipat şi timişoreanul Daniel Corbeanu, unul dintre cei mai buni practicanţi ai sporturilor de contact din judeţul nostru. Acesta a luptat într-o piramidă ce a avut la start patru luptători. „Am participat la o piramidă de patru luptători în care am avut primul meci împotriva lui Alexandru Popescu. Am câştigat meciul după trei reprize, la decizie, iar în ultima repriză am reuşit să îl fac knockdown (n.r.- video 1). A fost un meci în care am dominat de la început până la sfârşit” a declarat Daniel Corbeanu pentru Vocea Timişului.

Cel de-al doilea meci, şi cel mai greu, a fost cel din finala piramidei. „Meciul din finală a fost împotriva lui Emanuel Vintilă care câştigase celălalt meci pentru a accede în finală. A fost un meci dificil contra unui stangaci care, deşi nu avea o tehnică deosebită, era puternic şi cu o condiţie fizică foarte bună, însă am reuşit să domin şi acest meci, iar în repriza a 3-a l-am făcut KO cu un croşeu de stânga, scurt în barbă (n.r.- video 2)” a declarat bucuros Daniel Corbeanu, care a ţinut neapărat să mulţumească în mod special antrenorului Miki Viel şi celor din jurul său care îi oferă sprijin, dar şi sponsorului Bellisima Gold.[jwplayer mediaid=”18873″]

- Advertisement -
Vocea Timisului
Vocea Timisului
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore