Pe data de 5 decembrie 1901 se năştea în Chicago persoana care avea să aibe cel mai mare impact în lumea animaţiei. Vasta şi colorata imaginaţie a acestuia a născut caractere ce încă aduc bucurie oamenilor de toate vârstele. Mickey Mouse, Minnie Mouse, Donald Duck, Goofy, Pluto fiind doar câteva din simbolurile lumii Disney. În 1932, a primit un premiu special din partea Academiei de Film pentru crearea lui Mickey Mouse, ale cărui seriale au devenit color în 1935

Era de aur a animaţiei a „croşetat” adevărate opere de artă când studioul lui Disney a derulate pe ecrane cele mai îndrăgite seriale de animaţie ale vremii. Acesta însă avea planuri mult mai mari, următorul pas în această călătorie a desenelor animate fiind creearea unui lung-metraj. De la schiţele pe care le avea în minte şi până la proiectul brut a fost doar un pas. Când restul lumii din industrie au aflat că ecranizarea avea să fie cea a poveştii Albă-ca-Zăpada şi cei 7 pitici, scepticismul şi zeflemeala lor au denumit fenomenul „nebunia lui Disney”.  După un drum anevoios şi mari goluri în buget, în anul 1938, Albă ca Zăpada, primul film de animație în limba engleză și filmat în Technicolor a fost lansat iar succesul a fost unul răsunător.Filmul a devenit producția cu cel mai bun succes la încasări pe anul 1938, reușind să strângă peste 8 milioane de dolari (astăzi 98 de milioane) şi a câştigat un Oscar. De aici, creaţiile animate de lung-metraj ce s-au infiltrat în sufletele spectatorilor au „curs” pe bandă rulantă, Bambi, Pinocchio, Dumbo, Alice în Tara Minunilor,Peter Pan, Cenuşăreasa iar, mai târziu, arhicunoscutele Doamna şi Vagabondul, 101 dalmaţieni sau Mary Poppins.

Astăzi,studiorile Walt Disney au venituri anuale de 40 de miliarde de dolari. În ciuda faptului că şi-au pierdut din autenticitate şi se simte lipsa atentă „a condimentelor” pe care fondatorul le adăuga desenelor, Disney este încă în topul preferinţelor cu ecranizări precum Madagscar, Toy Story, Finding Nemo, Ice Age etc.

Implicarea lui Walt în Disney World s-a încheiat în ultima parte a anului 1966; după mulți ani de fumat a fost diagnosticat cu cancer pulmonar. Emblema animaţiei s-a stins din viaţa la vârsta de 65 de ani în California, lăsând întreaga lume creată de el lui Roy Disney.

Informaţiile publicate de VOCEA TIMISULUI pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.