În Uniunea Europeană sunt peste 80 de milioane de persoane cu dizabilităţi

- Advertisement -

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor cu Dizabilităţi din 3 demcebrie, deputatul PSD – Tamara Ciofu atrage atenţia asupra necesităţii integrării sociale a persoanelor care au anumite afecţiuni mai problematice. Într-un comunicat de presă lansat astăzi 5 decembrie, aceasta vorbeste despre nevoia accesibilizării persoanelor cu dizabilităţi la serviciile publice.

Conform deputatului, una din şase persoane din Uniunea Europeană are un handicap variat între uşor şi grav (aproximativ 80 de milioane de oameni).

Este nevoie de o serie de politici publice şi iniţiative legislative prin care să creştem numărul şi nivelul serviciilor pe care le putem oferi pentru aceste persoane, precum şi să împiedicăm orice formă de discriminare faţă de aceşti oameni” – a spus deputatul Tamara Ciofu (PSD)

Un alt model de atragere a atenţiei asupra Zilei Internaţionale a Persoanelor cu Dizabilităţi a avut organizaţia elveţiană Pro Infirmis care a organizat o acţiune socială mai diferită .

Organizaţia caritabilă a creat manechine cu forma corporală identică sau similară cu a câtorva persoane cu dizabilităţi.

Manechinele care prezentau, la fel ca şi modele sale umane, diferite afecţiuni dizabilitante au fost apoi prezentate în îmbrăcăminte într-un magazin din centrul Zürichului, cel mai mare oraş din Elveţia.

Sursa foto: Daily Mail

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Maraton Caritabil – Alergăm pentru Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Louis Țurcanu!

Pe 26 octombrie, între orele 9:00 și 12:00, vă...

Reluarea Circulației Tramvaielor pe Bulevardul Stan Vidrighin în Timișoara

Primăria Municipiului Timișoara anunță că, începând de sâmbătă, 19...

Din aceeași categorie