15.000.000 de euro pentru reabilitarea termică a 60 de blocuri. Apelul primarului Robu către timişoreni

- Advertisement -

Primăria Timişoara face primele demersuri pentru accesarea unei finanţări europene în valoare de 15.000.000 de euro. Banii vor merge pentru reabilitarea termică a cel puţin 60 de blocuri. Deocamdată însă, primăria a contractat firme care să se ocupe de întocmirea documentaţiei necesare pentru accesarea finanţării pentru doar 29 de blocuri.

Primarul Nicolae Robu a explicat astăzi că „Am scos la licitaţie proiectarea în vederea depunerii spre finanţare a reabilitării termice a 29 de blocuri de locuinţe. Aceste blocuri care fac obiectul acestei licitaţii sunt în zonele Dâmboviţa , Arieş, Averescu, Ştiinţei -Martirilor, Aradului – Torontalului, Lipovei – Popa Şapcă, Soarelui – Odobescu Complex. Şi, repet, sunt 29 de blocuri. Vom continua şi vom scoate la licitaţie proiectarea şi pentru alte blocuri, vom merge pe loturi, vrem să eficientizăm această activitate şi de aceea nu vrem să aşteptăm, îi rog pe cetăţenii care doresc să beneficieze de aceste proiecte să se mişte repede, pentru că aici regula este primul venit, primul servit. Noi vom putea să accedem la o sumă importantă, dar cine nu se grăbeşte rămâne mai la urmă. Noi avem acum o listă de blocuri, dar dacă nu se răspunde, sărim şi mergem la cei care au venit ulterior cu declararea interesului, dar care acum percutează”.

Edilul timişorean susţine că şi în ciclul trecut de finanţare proiectul a fost implementat cu succes. Viziunea sa este însă contrazisă chiar de suma pe care municipalitatea a trebuit să o achite din fonduri proprii pentru că nu a putut accesa finanţare europeană. Din cele 10.000.000 de euro pe care ar fi trebuit să le primească de la UE, primăria a plătit o treime din propriul buget pentru că lucrările fie nu au fost realizate la timp, fie au fost cu probleme.

[responsive_youtube http://www.youtube.com/watch?v=eI68dJeQs50&feature=youtu.be]

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Bani de la UE, pentru producerea vaccinului gripal tetravalent la Institutul Cantacuzino

Guvernul pregătește un proiect european din fonduri nerambursabile pentru...

E OFICIAL! Timisoara primeste finantare europeana pentru 21 de tramvaie NOI!

Unul dintre proiectele cu finanțare europeană aflate pe lista...

ADR Vest, proiecte de atragere a peste un miliard de euro din fonduri europene, in regiune

Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest a realizat astăzi,...

Pe modelul Timisoara, Lugojul va primi noua autobuze electrice de la MDRAP

Nouă autobuze electrice, 3 stații de încărcare şi 9...

Finantare europeana pentru reabilitarea termica a inca 15 blocuri, la Timisoara

Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest și Primăria Municipiului...

Din aceeași categorie

Categorii Populare