România, maximum de puncte după primele două meciuri de la Campionatul Mondial din Danemarca

- Advertisement -

Naționala României de handbal feminin este ca și calificată în optimile de finală ale Campionatului Mondial ce se desfășoară în Danemarca. „Tricolorele” au bifat două victorii din tot atâtea partide, având, ce-i drept, două adversare modeste, fiind în momentul de față liderele grupei D, cu maximum de puncte, la fel ca și Rusia.

Primul adversar al României a fost naționala din Puerto Rico, debutantă la acest nivel. Un sparring-partner pentru românce, care au încasat în prima repriză doar trei goluri, diferența fiind deja de 20 de goluri. 47-14 a fost în final, 14 jucătoare trecându-și numele pe lista marcatoarelor, care a avut-o ca lider pe Chiper, cu 10 goluri reușite.

În cel de-al doilea meci „tricolorele” au avut parte de un început mai slab, astfel că selecționata din Kazahstan se afla în avantaj, cu două goluri, 6-4, după primele 10 minute scurse. A fost doar un foc de paie, pentru că la finalul celor 60 de minute diferența a fost de 16 goluri în favoarea echipei antrenate de Thomas Ryde și Costică Buceschi.

Primul meci solicitant pentru România va avea loc astăzi, de la ora 19.15, împotriva Spaniei, care are până acum o victorie și o înfrângere. Ibericele sunt favorite la casele de pariuri.

România (…cu Puerto Rico): Chiper 10 goluri, Tănăsie 6, Pintea 5, Szucs 4, Neagu 4, Buceschi 4, Perianu 3, Vizitiu 3, Nechita 2, Manea 2, Brădeanu 1, Munteanu 1, Geiger 1, Marin 1.

România (…cu Kazahstan): Manea 6 goluri, Nechita 6, Buceschi 5, Ardean-Elisei 5, Chiper 3, Tănăsie 3, Geiger 2, Brădeanu 2, Pintea 2, Neagu 1, Vizitiu 1.

Foto: gsp.ro

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

La noapte trecem la ora de vară!

În această noapte, România trece la ora de vară....

Cantam ”La multi ani, Romania!”, la Timisoara, de 1 Decembrie! Vezi programul zilei Centenarului!

”La mulţi ani, România!” este titlul manifestării organizate în...

Expozitie cu ”Temple si Sinagogi din Romania”, la Timisoara

Consiliul Județean Timiș, Biblioteca Județeană Timiș ”Sorin Titel”, Mitropolia...

Deputatul Pirtea, soluţie pentru deblocarea proiectului autostrăzii Timişoara – Pancevo

Aruncatul pisicii în curtea vecinului a devenit un sport...

Slovac condamnat pentru tâlhărie, expulzat din țară

Un cetățean slovac a fost expulzat săptămâna aceasta din...

Din aceeași categorie

Categorii Populare