Una dintre probleme semnalate a fost modificarea codului rutier care va intra în vigoare la data de 19 ianuarie 2013 din care reiese clar: cine conduce un tractor are nevoie de permis.
„Problema este că nimeni nu are ‘categoria TR’ în carnetul de conducere. Va trebui din nou să facem cursuri, să dăm examene pentru ca să obţinem categoria TR. Este o inepţie, o prostie, să facem din nou ceea ce ştim. Dacă umblăm cu tractorul cu categoria C, de ce mai avem nevoie de categoria TR?”, a spus un reprezentant al Asociaţiei producătorilor agricoli „Ţăranul nădlăcan”.
Dar fermierii au ieşit în stradă reclamând că au un singur drum de acces spre terenuri, însa nici pe acesta nu îl pot folosi pentru ca are o înclinaţie prea mare pentru utilaje. Agricultorii au dat exemplul din Ungaria, unde pe 25 de kilometri din autostradă Coridorului IV paneuropean, există şase traversări.
„Am făcut numeroase demersuri atât la CNADNR, cât şi la Ministerul Transporturilor sau la Consiliul Judeţean Arad, pentru că şi drumul judeţean 709 J este implicat în acest proiect. Cele mai mari probleme sunt de partea Ministerului Transporturilor şi a CNADNR. Situaţia va afecta circa 150 de agricultori, ale căror peste 150 de utilaje nu vor putea ajunge în zona de nord a autostrăzii”, a precizat primarul Vasile Ciceac.
Foarte bine gandit acest lucru. Sa dea toti examene pe bune ca sunt atatea accidente din pricina unor destepti care au senzatia ca sunt pe sosea ca in mijlocul canpului cu tractorul. Felicitari pentru aceasta solutie!