Guvernul introduce noi taxe. A promis în faţa FMI

- Advertisement -

Guvernul va revizui sistemul de taxare a proprietăţilor şi va taxa suplimentar veniturile obţinute din chirii, potrivit unei noi scrisori de intenţie aferente viitorului acord.

România TV a intrat în posesia scrisorii de intenţie semnate de România cu FMI. Documentul prevede introducerea unor noi taxe, cu data de 1 ianuarie 2014, dar şi o serie de noi facilităţi pentru românii cu venituri mici.

Sistemul de taxare a proprietăţilor va fi revizuit, astfel încât impozitul va fi calculat în funcţie de tipul de folosinţă a imobilului şi nu de statutul juridic al proprietarului imobilului. Scopul este creştere veniturilor la buget, după cum se arată în scrisoarea de intenţie, iar autorităţile vor beneficia de asistenţa FMI pentru această schimbare.

Veniturile din chirii vor fi taxate suplimentar. Până la jumătatea lunii septembrie, va fi aprobată, prin Ordonanţă, o nouă taxă aplicabilă veniturilor din chirii obţinute de persoane fizice, sub formă de contribuţii sociale. Noua taxă va fi aplicată de la 1 ianuarie 2014.

Baza de aplicare a contribuţiilor sociale va fi extinsă, prin aplicarea de contribuţii şi pe veniturile din profesii liberale sau copyright, pentru a se asigura un sistem unitar de stabilire a pensiei pentru diversele categorii de contributori.

De asemenea, Guvernul va impune contribuţii sociale şi pentru persoanele aflate în întreţinerea celor cu venituri mari, cum ar fi soţiile casnice sau copiii majori fără venituri.

Până la jumătatea lunii octombrie a acestui an va fi definitivat pachetul de servicii de bază pentru asigurarea obligatorie de sănătate. Odată stabilit acest pachet, asiguraţii vor plăti o contribuţie suplimentară, dacă doresc să beneficieze de alte servicii în spitalele de stat, în afara celor acoperite prin pachetul de bază.

 

 

Sursa:economica.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Polițiștii au ieșit in strada sa proteste nemulțumiți de deciziile lui Cîțu!

Polițiștii au ieșit în stradă duminică, în fața Prefecturii...

Posta Romana a distribuit toate pensiile aferente lunii ianuarie, în Timiș

Compania Naţională Poşta Română a finalizat, cu trei zile...

Posta Romana linisteste pensionarii: Pensiile vin intre 10 si 20 ianuarie 2020

Compania Naţională Poşta Română informează că, în această lună,...