Evenimentul a fost o reuniune aniversară a institului care, împreună cu Policy Network, stă la baza construirii politicilor publice progresiste ce ajută statele americane în lupta împotriva crizei economico-financiare. La discuţiile din cadrul evenimentului au mai participat şi oameni de afaceri, membri din societatea civilă, experţi în politici publice şi strategii guvernamentale şi politice.
Subiectele care au fost abordate cuprind: soluţii economice şi politice pentru construirea unei clase de mijloc puternică, tratarea din punct de vedere economic a fenomenului imigraţiei, abordări structurate asupra problemei deficitelor economice, susţinerea sectorului IMM-urilor şi efectele politice ale crizei economico-financiare.
Cu ocazia participări la acest eveniment, deputatul Ana Birchall a participat şi la reuniunea membrilor Vital Voices – o organizaţie neguvernamentală care îşi propune să promoveze şi să interconecteze femeile de succes din întreaga lume.
“Relaţiile bilaterale România – SUA sunt consolidate prin prisma Parteneriatului Strategic dintre cele două state, la nivel militar şi politic. Eu cred că acum este momentul să stabilim o punte de dialog foarte solidă care să stea la baza construirii unor politici publice comune, coerente şi relevante atât pentru Europa cât şi pentru America. Prin intermediul institutului de politici publice şi strategii CAP şi prin intermediul grupului Policy Network putem să lucrăm împreună, cu specialişti şi experţi din America şi din Europa pentru clădirea strategică a unui viitor mai bun atât pentru România cât şi pentru SUA” – a afirmat deputatul Ana Birchall (PSD)
Ana Birchall a fost numită anul acesta ambasador al Vital Voices Global Partnership.
Sursa foto: politico