Robu şi-a contactat „aliaţii” prin SMS. Vezi ce le-a transmis primarul în ceea ce priveşte „cazul Stoia”

- Advertisement -

La numai o zi după ce a declanşat cel mai mare revoltă la nivelul de politică locală, în mod concret între cele douău mari puteri ale Uniunii Social Liberale, PSD+PC şi PNL, primarul Timişoarei, Nicolae Robu, încearcă să-şi ţină aproape celelate partide, sau cel puţin asta se deduce din mesajul pe care acesta l-a trimis unor politicieni locali. „Apropierea” cu care-i tratează Robu pe aceştia se poate observa din primele două cuvinte ale SMS-ului, care începe cu „Stimaţi aliaţi”.

Motivul pentru care Robu a trimis acest mesaj este, probabil, o tentativă de a crea o eventuală majoritate în Consiliul Local, în cazul în care alianţa USL se rupe datorită declaraţiilor sale la adresa „vicelui” Stoia, acesta acuzând PSD şi implicit pe viceprimar de faptul că „dânsul şi cei pe care îi reprezintă au prins speranţe că vor influenţa justiţia şi/sau Prefectul legat de procesul meu cu A.N.I.” (Agenţia Naţională pentru Integritate – n.r.).

Vă prezentăm în cele ce urmează SMS-ul transmis de Nicolae Robu:

„Stimaţi aliaţi,
Aşa cum sunt convins că aţi aflat, astăzi am anunţat că nu mai pot continua colaborarea cu dl Viceprimar Stoia. Precizez din start că dv, celorlalţi, n-am absolut nimic a vă reproşa, ba mai mult, vă port toată stima şi recunoştinţa pt. modul impecabil în care am colaborat până acum. Şi, tot din start, sper să colaborăm la fel şi în continuare. Pt. Timişoara şi pt. România! Îmi doresc o întâlnire în care să vă pot explica tot ce s-a întâmplat ÎNCĂ DE LA ÎNCEPUTUL MANDATULUI D-LUI VICEPRIMAR, dar mai ales din momentul în care dânsul şi cei pe care îi reprezintă au prins speranţe că vor influenţa justiţia şi/sau Prefectul legat de procesul meu cu ANI.

Dl Viceprimar a acţionat numai şi numai discreţionar, ocupându-se de orice altceva, dar nu de prerogativele sale şi neavând nicio eficienţă. Punctul culminant a fost refuzul de a se conforma unor dispoziţii de bun simţ ale Primarului, transmis printr-o adresă din care citez câteva cuvinte: „Până săptămâna trecută, priorităţile Primăriei şi ale Primarului erau prezentul şi viitorul luminos al urbei noastre […]”. Cu un asemenea om, cu privire la care sunt de spus lucruri infinit mai grave, eu NU MAI POT LUCRA. Cu stimă şi loialitate pt. alianţa noastră, N. Robu”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie