Timișoreanca Adriana Babeți a intrat într-un club select de scriitori români, dintre care îi amintim pe Mircea Cărtărescu, Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu sau Florin Țurcanu. Cartea pe care a publicat-o anul trecut, „Amazoanele. O poveste” a fost aleasă drept cel mai bun volum al anului 2013. Competiția nu a fost una ușoară, la premiu mai fiind nominalizate „Fals tratat de manipulare”, de Ana Blandiana, „Exerciţii de imaturitate”, de Livius Ciocârlie, „Ce a fost. Cum a fost, Paul Cornea de vorbă cu Daniel Cristea-Enache”, „Negru şi Roşu”, de Ioan T. Morar , „Costumul negru”, de Adrian Popescu şi traducerea lui Marin Mălaicu-Hondrari a volumului „Eroul discret”, de Mario Vargas Llosa.
Adriana Babeţi este profesor la Universitatea de Vest din Timişoara, unde predă literatură comparată, şi redactor la revista Orizont. De-a lungul timpului a tradus și publicat numeroase antologii și volume. Amintim câteva: împreună cu Delia Şepeţean-Vasiliu a îngrijit volumele „Pentru o teorie a textului. Antologie «Tel Quel»” (1980) şi „Roland Barthes – Romanul scriiturii” (1987), a coordonat, împreună cu Cornel Ungureanu, antologiile „Europa Centrală. Nevroze, dileme, utopii”(1997) şi „Europa Centrală. Memorie, paradis, apocalipsă” (1998), a tradus antologia „Barbey d’Aurevilly, Dandysmul” (1995), a publicat volumele: „Bătăliile pierdute. Dimitrie Cantemir, strategii de lectură” (1997), „Dilemele Europei Centrale” (1998), „Arahne şi pânza” (2002), „Dandysmul. O istorie” (2004), „Ultimul sufleu la Paris. 69 de reţete culinare” (2006), „Prozac. 101 pastile pentru bucurie” (2009) şi „Femeia în roşu” (împreună cu Mircea Mihăieş şi Mircea Nedelciu).
„Amazoanele. O poveste” este un studiu exhaustiv despre faimoasele femei războinice din vechime, o călătorie ce pornește din antichitate și sosește la linia de finiș, în secolul 21. Printre protagonistele cărții Adrianei Babeț se numără Clorinda, Pentesileea, Brunhilda, Jeanne d’Arc,Diane Vernon, Hauteclaire, Ada Razu, domnişoara de Maupin, Nikita, Beatrix Kiddo şi Lisbeth Salander.
„Am pornit, pas cu pas, pe urmele amazoanelor, ca să le împresor și cuceresc ca pe-o cetate. Întâi, am atacat reduta cea mai expusă a întregii povești: însuși numele lor. Apoi, a trebuit să aflu ce scriu poeții, dar și istoricii din vechime, greci și romani, despre neamul amazoanelor. Iar în finalul atacului, cu hărțile în față, am vrut sa intru în Amazonlandia: în zecile de tărâmuri, unele aflate la granița dintre mit și realitate, unde anticii credeau că ar fi trait și luptat aceste femei. Ca să cuceresc în fine măreața cetate a amazoanelor și, deopotrivă, cititorul, am convocat cele mai de efect trupe, cu arme și paveze strălucitoare, gata oricând să-ți ia ochii și să te învăluie. Am pregătit două unități de asalt. Prima avea menirea sa dea un iureș prin amazonstyle, căci capturile promiteau mult: cum arată trupul războinicelor, cum era el pregatit pentru înfruntari, ce mâncau, cum se înarmau și călareau amazoanele, care era linia modei pe-un câmp de bătaie, dar ți cum se travesteau aceste femei belicoase. Cât despre a doua unitate, ce trebuia să lupte sub stindardul lui Eros, ținta ei putea fi lesne ghicită. Acolo s-ar fi vazut ce pătimașe istorii de amor stârnesc razboinicele…Așa s-a născut Amazoanele. O poveste.” își descrie Adriana Babeți cartea.
sursa foto: vklvsk.blogspot.ro
