vineri, octombrie 9, 2026

Radu Cleţiu, pionierul benzii desenate româneşti, cadoriseşte cucoanele cu desene satirice

1 minute citire
caricat.preview jpg

Evenimentul debutează sâmbătă, 8 martie, începând cu orele 17:00, când etajul unu al complexului comercial, Iulius Mall, se va transforma într-un atelier de caricaturi. Cu această ocazie, doamnele şi domnişoarele vor avea  şansa să primească o caricatură gratuită realizată de unul dintre pionierii benzii desenate româneşti, Radu Cleţiu.

Membru onorific al grupului CreARTiv3, timişoreanul are o experienţă în domeniu de peste 30 de ani. A debutat la doar 17 ani în revista „Urzica”, singura publicaţie umoristică de pe vremea lui Nicolae Ceauşescu în care se mai strecura umor de calitate. După prăbuşirea comunismului, a pus bazele revistei de caricaturi „Strada”, care timp de 6 ani, a circulat ca şi supliment al cotidianului „Renaşterea Bănăţeană”. A ilustrat numeroase volume de scrieri şi este realizatorul a cinci cărţi de colorat pentru copii. În anul 2005 la Salonul Internaţional de Caricatură din Saint Just Le Martel, a doborât recordul pentru cel mai rapid caricaturist portretist, realizând 137 caricaturi într-o singură oră.

„Ca şi caricaturist, sunt invitat şi plătit cu ora la diferite evenimente unde realizez caricaturi ale invitaţiilor, ca parte din eveniment. Realizez schiţe ale momentului, pe care oamenii le păstrează ca amintire. Este o formă de distracţie care induce amintiri plăcute mult timp după ce petrecerea s-a stins. Aceste caricaturi ajung de multe ori pe internet, transformate în minunate felicitări trimise prietenilor… Îmbin cu succes calitatea mare a lucrărilor mele cu viteză în realizarea lor precum şi cu preţul rezonabil.” mărturiseşte Radu. Este membru onorific al Festivalului PortoCartoon şi nu a ratat nicio ediţie din ultimii 7 ani.

Vernisajul său va rămâne deschis publicului, în perioada 8-31 martie.

seara de caricatura i96830
seara de caricatura i96830
cu Alex
cu Alex
caricat.preview jpg
caricat.preview jpg

 

Află primul ce se întâmplă în Timiș

Cele mai importante știri din Timișoara și județ, pe email, în fiecare seară. Gratuit.

Te poți dezabona oricând. Datele sunt folosite numai pentru newsletter, conform Politicii de confidențialitate.

Află primul ce se întâmplă în Timiș

Cele mai importante știri din Timișoara și județ, pe email, în fiecare seară. Gratuit.

Te poți dezabona oricând. Datele sunt folosite numai pentru newsletter, conform Politicii de confidențialitate.

1 comentariu

Trestian adrian 6 martie 2014 - 2:10 PM

Succes Marii artist Radu Cletiu -caricaturist

Anti-Creartiv3 … Manager Calin Balea este ipocrit …
Nesimtit si a facut discriminat un surd artist .

Răspunde

Lasă un comentariu

Prin utilizarea acestui formular, sunteți de acord cu stocarea și prelucrarea datelor dumneavoastră de către acest site.

Articole recomandate