Săptămâna trecută, Dolarul a pierdut patru bani. Leul se ţine „tare”

- Advertisement -

Luni, cursul euro a fost stabilit la 4,4630 lei, pentru ca a doua zi să fie atins minimul săptămânii, de 4,4561 lei. Aceeaşi evoluţie s-a întâlnit şi în următoarele trei şedinţe, astfel că vineri media anunţată de BNR să fie de 4,4620 lei. Ultima şedinţă a săptămânii s-a deschis la 4,4590 – 4,4620 lei, cotaţii apropiate de cele de la închiderea de joi. Volatilitatea a fost minimă pe tot parcursul zilei, investitorii arătându-se prudenţi, chiar dacă perechea euro/dolar se aprecia pe pieţele internaţionale, evoluţie care, de obicei, are ca efect întărirea monedelor emergente. Astfel, la închidere tranzacţiile se realizau la 4,4610 – 4,4640 lei.

Pentru următoarele zile este de aşteptat ca euro să fluctueze în acelaşi culoar, conturat de la finalul lui februarie, de 4,45 – 4,50 lei. Modificări ar putea apare în cazul în care situaţia din Ucraina, unde apar noi semne de secesiune, ar deveni explozivă, motiv pentru investitori să caute plasamente mai sigure.

Cursul dolarului american a fost influenţat de evoluţia acestuia faţă de euro, astfel că de la 3,3534 lei, la începutul săptămânii, acesta a scăzut, la finele ei, la 3,2130 lei, medie care nu a mai fost atinsă de la finalul lui octombrie trecut.

Francul elveţian a avut, în schimb, o evoluţie constant ascendentă, el urcând de la 3,6525 lei, în şedinţa de luni, la 3,6677 lei, în cea de vineri, mai sus cu 2,23 bani faţă de finalul săptămânii precedente.

Pe pieţele internaţionale, perechea euro/dolar a avut o evoluţie destul de agitată. După ce a scăzut luni la un minim de 1,3696 dolari, euro a revenit puternic pe creştere, totul culminând vineri cu un maxim de 1,3906 dolari, pieţele americane închizând săptămâna la 1,3888 dolari, mai sus cu aproape doi cenţi faţă de finalul celei precedente. Scăderea abruptă a dolarului s-a datorat publicării minutelor ultimei întâlniri a Comitetul monetar al Rezervei Federale americane, din care a reieşit că dobânzile din SUA nu vor fi majorate în primul trimestru din 2015, aşa cum mizau foarte mulţi investitori. Aceasta a produs o scădere a randamentelor titlurilor de Trezorie ale SUA, ceea ce a pus presiune pe dolar.

În piaţa la termen de la Sibiu, euro a crescut pe iunie de la 1,372 la 1,39 dolari, pe septembrie de la 1,371 la 1,3851 iar pe decembrie de la 1,374 la 1,3811 dolari. O creştere semnificativă a avut uncia de aur, aceasta urcând pentru finalul lunii de la 1.297 la 1.323 dolari.

*Analiza cuprinde perioada 7 – 11 aprilie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Posta Romana linisteste pensionarii: Pensiile vin intre 10 si 20 ianuarie 2020

Compania Naţională Poşta Română informează că, în această lună,...

Conferinte, expozitii si educatie financiara! BNR sarbatoreste Centenarul la Timisoara

În contextul aniversării Centenarului Marii Uniri, Banca Națională a...

Cautat de politisti dupa ce a inselat un batran cu 900 de lei. Suna la 112 daca il vezi

Alertă în Timiş. Oamenii legii caută un bărbat suspectat...

Burse de 7.500.000 de lei pentru elevii din Timisoara. Cum se impart banii de la primarie

Aproape 11.000 de elevi din Timiş vor primi burse...

Drumul din Dumbravita spre A1 se va largi la patru benzi cu bani de la UE. Proiectul va dura 4 ani!

Este oficial, drumul din Dumbrăvița care leagă Timișoara de...