Pompierii din Timiş au luat măsuri pentru Slujba de Înviere. Autospeciale şi echipaje SMURD în apropierea bisericilor

- Advertisement -

În săptămânile de dinaintea Sfintelor Paşte, inspectorii de prevenire ai ISU Timiş au desfăşurat un număr de 85 de controale la principalele unităţi de cult din judeţ, au lipit 85 de afişe şi au distribuit aproximativ 250 de pliante cu caracter informativ-educativ. Aceste măsuri au avut ca scop informarea personalului bisericesc, dar şi a enoriaşilor, cu privire la modul de comportare la evenimente cu public numeros, pentru a putea fi evitate situaţiile de urgenţă.

În noaptea de Înviere, cadrele ISU Timis îşi vor desfăşura activitatea în mod normal, asigurând intervenţia din cele 7 subunităţi din judeţ. În plus, şase echipaje de intervenţie vor fi amplasate în locaţii cu mari aglomerări de persoane, după cum urmează:
– Catedrala Mitropolitană Timişoara (o autospecială stingere incendii şi un echipaj SMURD mixt paramedici-medici);
– Biserica Ortodoxă Româna „Adormirea Maicii Domnului” Lugoj (o autospecială stingere incendii si un echipaj SMURD);
– Biserica Ortodoxă Română Sânnicolau Mare (o autospecială stingere incendii);
– Mănăstirea Şag-Timişeni (o autospecială stingere incendii).

În Noaptea de Înviere, un număr de 13 inspectori de prevenire din cadrul ISU Timiş vor participa la Slujba de Înviere, pentru a urmări desfăşurarea în deplină siguranţă a activităţilor specifice.

La ceas de mare sărbătoare creştină, ISU Timiş vă urează Sărbători Fericite!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie