Nicolae Robu a dat astăzi o veste tristă tinerilor care se dau cu skateboard-ul. Edilul a anunțat că firma care a câștigat licitația pentru studiul de fezabilitatea a unui skatepark în Timișoara refuză să predea documentația pentru un proiect de 1 milion de lei. În schimb, aceștia doresc să implementeze un proiect de 1 milion de euro, sumă mult prea mare pentru municipalitate.
„Cu societatea Urbanito City Concept, care a câștigat licitația pentru studiul de fezabilitate a pistei de skateboard (Skatepark), din motive pe care nu reușim să le aflăm, ne este imposibil să comunicăm cu ei. Refuză să ne predea documentația pentru varianta de 1 milion de lei a Skateparkului, încercând practic să ne oblige să acceptăm o variantă de 1 milion de euro. Eu nu m-am mai întâlnit niciodată cu așa ceva, este o neobrăzare, acești oameni au câștigat licitația și aveau obligația să ne prezinte 3 variante de lucru și noi să alegem, ei zic că dacă nu acceptăm varianta 1 milion de euro, nu ne vor da nimic”, a explicat primarul.
În situația aceasta, edilul a explicat că Primăria va rezilia contractul cu firma Urbanito City Concept și vor cere daune. Apoi se va căuta alt proiectant mai serios. Robu a mai explicat că a fost abordat pe stradă de către tineri care i-au cerut să construiască un skatepark.
„Vom rezilia contractul, vom cere daune, și vom reporni la drum cu speranța că vom întâlni proiectanți mai serioși și cu mai mult bun simț. Ne dorim foarte mult să construim un Skatepark, s-a întâmplat ieri să treacă un grup de liceeni pe lângă mine care au șoptit ca eu să ii aud-„skatepark!”