Ministrul Fondurilor Europene este optimist: „România poate să recupereze decalajele economice”

- Advertisement -

Ministrul Fondurilor Europene, pesedistul Eugen Teodorovici, este optimist că România poate să recupereze decalajele economice care ne despart de celelalte state din Uniunea Europeană. Astfel, Teodorovici consideră că România se poate moderniza prin respectarea a două obiective importante: să se stabilească foarte clar ce se va finanța, și să se adopte un sistem eficient de implementare:

„În doi ani de zile au fost aduşi în România peste 5 miliarde de euro. România poate să recupereze din decalajele care ne despart de celelalte state membre prin două obiective importante: să stabilim clar ce vom finanţa de acum înainte, proiecte care-şi justifică finanţarea, şi un sistem cât mai eficient de implementare. Dacă nu vom finanţa ce trebuie să finanţăm şi vom avea absorbţie de dragul absorbţiei, atunci vom avea probleme. Aş vrea să finanţăm în zona privată în special zona de producţie, zona de export”, a spus Teodorovici.

Potrivit ministrului, România plătește, datorită licitațiilor truncate, a dosarelor de la DNA, cât și din alte cauze, corecții financiare de 1 miliard de euro. Deși acei bani sunt pierduți, sfatul lui Teodorovici este să învățăm din toate aceste situații. Astfel, ministrul consideră că dacă se vor respecta cele două obiective, actualul cadru financiar se poate încheia cu un nivel de 80% al absorbției de fonduri.

„România va fi în situaţia să piardă şi bani europeni foarte mulţi, mai ales în zona de transport – acolo sunt proiecte întârziate, licitaţii trucate, dosare la DNA. Obligaţia noastră e să facem cât mai mult încât să pierdem cât mai puţin, Important e să plecăm la noul drum cu lecţiile acestea învăţate. România plăteşte din păcate, astăzi, 1 miliard de euro corecţii financiare. Sistemul din România a avut în multe poziţii cheie oameni care nu cunoşteau atribuţiile acelor poziţii. Următorul cadru financiar are o alocare de aproximativ 43 miliarde de euro. România a primit o alocare mai mică cu câteva miliarde de euro. Atunci când s-a negociat, cei care au negociat nu au fost încrezători că România poate să facă mai mult. Într-un an şi jumătate nivelul de absorbţie a crescut de la 8% la 34%”, a mai declarat Teodorovici. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie