Polițiștii de frontieră din Timișoara au ”rupt ușa” contrabandiștilor cu țigări din județul Caraș Severin

- Advertisement -

În această dimineaţă, în jurul orei 6:00, poliţişti de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial ale Poliţiei de Frontieră Timişoara, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Caraș Severin, au declanşat o acţiune specifică pentru destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea infracţiunilor de contrabandă și evaziune fiscală.

În prezent sunt în desfăşurare 21 de percheziţii domiciliare la mai multe persoane care locuiesc pe raza județului Caraș Severin, fiind puse în aplicare un număr de 21 mandate de aducere la audieri.

Procurorii D.I.I.C.O.T. – ai Biroului Teritorial Caraș Severin vor proceda la audierea celor 21 de suspecți, urmând ca faţă de aceștia să fie dispuse măsurile legale după finalizarea audierilor. Documentarea activităţii infracţionale a suspecţilor a fost realizată cu suportul de specialitate al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă.

Cercetările în cauză continuă, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Jandarmii au descins in Piata Mehala din Timisoara! ”Productie” de sase parfumuri contrafacute

La finalul săptămânii precedente, jandarmi ai Grupării Mobile Timișoara...

Procurorii DIICOT isi inceteaza activitatea si se alatura protestelor

Adunarea generală a procurorilor din cadrul Direcției de Investigare...

Ce mai gasesc jandarmii prin pietele din Timisoara? Parfumuri contrafacute si tigari de contrabanda

Jandarmi din cadrul Grupării Mobile Timişoara au desfășurat, în...

Jandarmii si inspectorii vamali din Timisoara, razie pentru combaterea comertului cu tigari de contrabanda

Zeci de jandarmi și inspectori ai Direcției Regionale Vamale...