Ca să nu dau exemple concrete de orașe în care unii cetățeni aruncă gunoaiele pe geam sau pe unde apucă, am să spun doar că aceste cazuri le cunoașteți și dumneavoastră fie de la canalele tv, fie din mediul on-line. Deși aș putea fi și mai radical și să spun că, poate, ”viniturile” și-au adus și obiceiurile în Banat,
Vreau să vă relatez despre ceea ce mi-a fost dat să văd, azi, în zi de mare Sărbătoare. E vineri, 15 august, iar creștinii din toată țara serbează ”Adormirea Maicii Domnului”. Știu, e doar o coincidență faptul că astăzi am descoperit eu ceea ce puteți vedea și în imagini, dar e absolul înfiorător cât de nesimțiți pot fi unii dintre noi.
La intersecția străzii Barbu Iscovescu, cu Intrarea Roma, zace un ”munte” de gunoi, iar deșeurile nu sunt acolo pentru că se apropie cu pași repezi Curățenia de toamnă. Despre cea de primăvară nici nu are rost să amintim, întrucât ea a trecut demult. Locatarii blocurilor au lansat o serie de atenționări pentru nesimții și ”gunoaiele” care își aruncă resturile, indiferent de ce natură, pe acest amplasament. Oamenii au ajuns în culmea disperării și au scris până și pe peretele blocului, mare, cu litere de-o șchiapă: ”NU MAI ARUNCAȚI GUNOIUL AICI”, însă nu au reușit să-i înduplece pe cei care recurg la aceste gesturi.
Sătui să stea cu deșeurile, unele dintre ele care emană duhori deloc plăcute, sub geam, locatarii blocurilor au lipit până și afișe pe stâlpi, sau chiar pe trunchiurile copacilor, cu mesaje ”directe”, dar cui să-i pese de morala acestora.
Mesajul este mai mult decât sugestiv, trebuie doar să ai un creier funcțional pentru a-l înțelege: ”EȘTI CEEA CE LAȘI ÎN URMĂ! GUNOI NU ESTE CEL CARE RĂMÂNE PE IARBĂ, GUNOI ESTE CEL CARE L-A LĂSAT ACOLO!”
[responsive_youtube https://www.youtube.com/watch?v=hwULghfbURM&feature=youtu.be]