Procurorul general al României anunță că dosarul ”Flota” poate fi redeschis. Băsescu a fost declarat nevinovat, inițial

- Advertisement -

Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a declarat joi, 6 noiembrie 2014, cu puțin timp înainte de ședinţa de plen a Consiliului Superior al Magistraturii, că, în funcție de solicitările care vor veni după încheierea mandatului președintelui României Traian Băsescu, ar putea fi redeschis dosarul ”Flota”, dosar în care actualul președinte este acuzat că ar fi vândut o parte din navele care compuneau flota navală a României.

„Noi, procurorii, ne exercităm atribuţiile aşa cum sunt ele prevăzute de lege şi nu suntem influenţaţi de final de mandat, început de mandat. Cu siguranţă, această împrejurare va fi avută în vedere şi intuiesc că vor fi numeroase persoane care vor face fel şi fel de solicitări, probabil”, a explicat Niţu.

Dosarul „Flota” a avut ca obiect stabilirea modului în care flota românească a pierdut o serie de nave maritime-mineraliere de mare capacitate, prin infracţiuni săvârşite de cei care ar fi iniţiat şi derulat fraudulos asocierea CNM Petromin SA Constanţa cu grupul de firme private Torvald Klaveness Oslo din Norvegia, în perioada aprilie 1991-august 2000, pe finalul acestei perioade, Traian Băsescu fiind implicat în dosar ca ministru al Transporturilor, reamintește Mediafax.

O expertiză publicată în timpul primului mandat de preşedinte al lui Băsescu arată că nu s-a înregistrat niciun prejudiciu pentru partea română, fapt folosit de şeful statului în declaraţii publice pentru a-i sancţiona pe cei care l-au învinovăţit, de-a lungul timpului, de vânzarea Flotei.

Foto: adevarul.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie