PRĂPĂD în Timiș! Zeci de primari și directori de instituții îl ”urmează” pe Bojin, la DNA. Vezi cine e pe LISTA NEAGRĂ

- Advertisement -

Marți dimineață, președintele PSD Timiș, Titu Bojin, a fost săltat din pat de mascații jandarmeriei și dus direct la sediul Consiliului Județean Timiș, acolo unde trebuia să fie prezent la perchezițiile puse la cale de procurorii DNA. În același timp, procurorii Direcției Naționale Anticorupție anunțau că sunt efectuate 48 de percheziții domiciliare în locații situate în mun. București și județele: Timiș, Cluj, Brașov, Sibiu, Argeș, Prahova, Arad, Suceava, Galați, Iași și Constanța, din care 20 sunt instituții publice, iar restul sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.

Conform unor surse judiciare menționate de Mediafax, percheziţiile se fac într-un dosar în care Titu Bojin este suspectat de luare de mită, trafic de influenţă şi abuz în serviciu. Președintele PSD Timiș nu este ”singur” în acest dosar, printre instituţiile la care au loc percheziţii aflându-se și Direcţia de Ape Banat, Direcţia de Drumuri şi Poduri, dar şi CFR Călători, instituţii cu care Consiliul Judeţean Timiş ar fi încheiat diverse contracte. Sursele judiciare au precizat că la DNA structura centrală vor fi duşi, cu mandat de aducere, Titu Bojin şi Marcel Mihoc, consilier judeţean în CJ Timiş.

Cu mandat de aducere vor fi duşi, la sediul DNA Timişoara, în calitate de suspecţi, primarul oraşului Buziaş – Alger Viorel Ilaş, viceprimarul oraşului Recaş – Alin-Ion Neamțu, primarul comunei Boldur – Constantin-Cristian Stoi, primarul comunei Parţa – Mihai Petricaş, primarul comunei Otelec – Csaba-Zoltan Szabo, primarul comunei Victor Vlad Delamarina – Iona Sima, primarul comunei Satchinez – Dan-Florin Ion, primarul comunei Beba Veche – Ioan Bohâncanu, primarul comunei Margina – Ionel Costa, primarul orașului Jimbolia – Dariu Adrian Postelnicu, primarul comunei Comloşu Mare – Ovidiu Nicolae Ştefănescu, primarul comunei Chevereşu Mare – Marcel Muia, primarul comunei Cărpiniş – Ioan Sima, primarul comunei Şandra – Luchian Savu, primarul comunei Lovrin – Vasile Graur, primarul comunei Birda – Gheorghe Marius Stoian şi primarul comunei Voiteg – Tudor Nicolae Marinescu.

La DNA Timişoara vor fi aduși de mascați și: Claudiu Ilaş – managerul Muzeului Satului Bănăţean, Marţian Corneliu Doroş – director în cadrul Direcţiei de Prestări Servicii Timiş, Ervin Luci – director la Administraţia Bazinală a Apelor Banat, Horaţiu Mircea Simion – directorul regional al Direcţiei Regionale Drumuri şi Poduri Timişoara şi Aurel Costin Purceld – directorul economic al Direcţiei Regionale Drumuri şi Poduri Timişoara, au precizat sursele citate.

Foto:radiocluj.ro

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie