Minivacanța de Revelion trimite, ”în acțiune”, peste 300 de polițiști numai în județul Timiș

- Advertisement -

În perioada 31 decembrie 2014 – 4 ianuarie 2015, peste 300 de poliţişti vor acţiona pe raza judeţului Timiş în scopul prevenirii şi combaterii faptelor antisociale.

Din totalul poliţiştilor angrenaţi, peste 800 sunt de la ordine publică, 250 de la rutieră, iar restul de la alte structuri, respectiv: transporturi, investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, luptători de intervenţie rapidă şi poliţişti de la arme, explozivi şi substanţe periculoase.

În noaptea dintre ani, efectivele au fost suplimentate, poliţiştii acţionând cu 132 de mijloace auto şi 10 patrule pedestre, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale.

Cu prilejul Revelionului, sunt preconizate a se desfăşura manifestări publice de amploare (concerte, spectacole de datini şi obiceiuri de iarnă, focuri de artificii), pe raza judeţului Timiş, la care sunt preconizate să participe mii de persoane.

Poliţiştii vor asigura ordinea şi liniştea publică în locurile în care se vor organiza manifestările specifice sărbătorilor de iarnă în vederea evitării oricăror evenimente nedorite. Măsurile dispuse în această perioadă au în vedere prevenirea şi combaterea faptelor care aduc atingere vieţii şi integrităţii corporale, precum şi a furturilor din locuinţe şi din autoturisme.

În această perioadă, poliţiştii rutieri vor acţiona pe întreaga reţea de drumuri, în vederea fluidizării circulaţiei şi prevenirii evenimentelor rutiere, precum şi prin intensificarea activităţilor specifice, potrivit competenţelor, pentru depistarea celor care conduc cu viteză sau sub influenţa băuturilor alcoolice. Vor fi folosite toate aparatele radar din dotarea Serviciului Rutier Timiş, în vederea prevenirii excesului de viteză.

Pentru evitarea neplăcerilor, poliţia rutieră face apel la toţi participanţii la trafic să-şi planifice din timp deplasările, să se informeze cu privire la traseul ales, starea drumurilor şi prognoza meteo.

Totodată, poliţiştii din cadrul Secţiei Regionale Transporturi Timişoara vor patrula zilnic pe trenuri, în staţii şi triaje de cale ferată, precum şi în aeroporturi, în scopul prevenirii oricăror evenimente neplăcute în care ar putea fi implicaţi călătorii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Adio blocarea roților în parcările centrelor comerciale!

Primăria Timișoara a intervenit total ineficient în scandalul blocării...

IPJ Timis recruteaza viitori politisti. Vezi cum te poti inscrie la postlicealele MAI

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Timiș contiună activitatea de...

Politistii din Timis, fapte bune pentru copii: ”Protejam oameni, ajutam oameni!”

Polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Timiș...

Politistii din Timis, actiuni de prevenire in scoli

Prevenirea şi combaterea infracţionalităţii reprezintă atribute esenţiale ale activităţii...