Timișorean ÎMPUȘCAT în față, la Oravița. De ce spun polițiștii că l-au lăsat liber pe ”pistolar” FOTO

- Advertisement -

Sebastian, un timișorean în vârstă de numai 23 de ani, a fost împușcat în față, azi-noapte, la Oravița, în fața blocului în care locuiesc părinții săi.

”În jurul orei 2:15, Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin, a fost sesizat printr-un apel de urgență la 112 de către UPU Oravița, despre faptul că un tânăr în vârstă de 23 de ani, din Timișoara, în timp ce se afla în fața unui bloc de pe strada din zona Gării Oravița, a fost împușcat în zona feței cu o armă neletală -un pistol cu bile de cauciuc-, de un cetățean în vârstă de 36 de ani din Sichevița, cu care se cunoștea. Din cercetările de până acum, fără motiv, cetățeanul din Sichevița, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a declarat că arma i s-a descărcat accidental. Nu a fost un conflict sau o altercație fizică între cei doi” ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.

Victima a fost transportată la Spitalul din Oravița cu propria mașină, de către prietenul său, care se afla în autoturism atunci când timișoreanul a fost împușcat. De acolo, o ambulanță l-a preluat și transportat la Spitalul Județean de Urgență din Reșița. După aproape o oră de stat pe holurile spitalului reșițean, sângerând și cu dureri cumplite, la spital a ajuns și tatăl victimei, care, văzând că fiul său este ”ignorat” de medici, la urcat în propria mașină și l-a adus de urgență la Timișoara, aici fiind internat și operat imediat.

”Autorul atacului deține arma legal cu care a provocat incidentul, aceasta fiind ridicată de către polițiști după comiterea faptei. Rezultatul testării cu aparatul etilotest a ieșit pozitiv în cazul agresorului, acestuia fiindu-i întocmit dosar penal, însă procurorul nu a decis reținerea lui pe bază de ordonanță. Instața va decide soluția în ceea ce-l privește pe autorul atacului” ne-a mai spus ofițerul de presă al IPJ Caraș-Severin. Atacatorul se numește Emil Anoca (foto alăturat) și lucrează ca profesor de sport la Liceul Tehnologic ”Mihai Novac” din Oravița.

Conform Codului de Procedură Penală, la ”art. 202 – Scopul, condiţiile generale de aplicare şi categoriile măsurilor preventive” se specifică faptul că ”(1) Măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni”. Aceeași lege mai spune la ”art. 209 – Reţinerea”, că: ”(1) Organul de cercetare penală sau procurorul poate dispune reţinerea, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 202”, ori pare-se că, în România zilei de azi, poți fi împușcat în plină stradă, iar pistolarii nu mai sunt considerați un pericol public!

Surse din Poliție confirmă pentru Vocea Timișului că procurorii nu se mai ”obosesc” să dispună reținerea pentru 24 de ore, decât în cazul recidiviștilor, ceea ce este extrem de grav, ca să nu mai spunem că un atac precum cel descris mai sus este încadrat, în general, ca ”loviri și alte violențe”, sau numai dacă numărul zilelor de spitalizare depășește 90 (ceea ce este aproape imposibil), acuzația se transformă în vătămare corporală.

La fel de important este faptul că polițiștii din Oravița nu s-au obosit nici măcar să ridice cartușul de la locul incidentului, acesta fiind găsit astăzi, pe jos, de prietenul victimei. Înainte de a-l împușca pe Sebastian, profesorul pistolar a mai tras un foc de armă, în caroseria unui microbuz parcat în fața blocului unde a avut loc incidentul. Din nefericire, o parte din presa locală a scris astăzi că timișoreanul s-ar fi împușcat singur cu arma profesorului.

3 COMENTARII

  1. Malut…tin sa iti spun ca supa cu paiul este singurul lucru ce il pot manca. Cum sa zici ma ca in 3 saptamani ma recuperez ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic? Arma neletala? De la distanta de la care a tras…este foarte letala. Nu am dinti,sunt complet desfigurat,maxilar spart,si o bila de la pistol in mine. O fi simplu si usor sa ma recuperez? Imi pare rau ca nu pot sa postez poza aici sa vezi cat de spart sunt…

    • Doamne Sebastian, nu le mai da explicatii ! Nu merita ! Te agiti degeaba, ce crezi ca rezolvi daca le explici? Omu care e prost, nu poate primi minte fortat !!! Ma si daca primeai un pumn nevinovat, nu vorbesti aiurea si ar trebuii sa incetati sa il mai vorbiti de rau ! Oameni jegosi ce sunteti, pisamas pe voi ! Va impus si eu pe voi la fel cum a patit Sebastian , sa vad, va refaceti in 3 saptamani ?!

  2. Atunci fratilor..hai sa ne imbatam cu toti si sa ne impuscam,ce spuneti? Incredibil asa ceva,e inadmisibil,3 saptamani? Daca asa gandesti,tu ar trebui sa fii acela impuscat,sa vedem in cat timp te recuperezi. A fost o greseala? Cine l-a pus sa poarte dupa el un revolver? In orice caz,puscaria il mananca,fii sigur de asta. Multa sanatate tanarului si sa-i multumeasca lui D-zeu ca traieste.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Ministrul Sănătății a decis schimbarea managerului de la Spitalul Județean Timișoara

În urmă cu câteva minute, ministrul sănătății Alexandru Rafila...

Vicepremierul Sorin Grindeanu caută soluții pentru descentralizarea unor proiecte de infrastructură rutieră

Ministrul Transporturilor, vicepremierul Sorin Grindeanu, susține ideea descentralizării unor...

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Cincisprezece migranti prinsi in zona de frontiera Oravita

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră...

VIDEO Sistemul de management al traficului din Timișoara, INUTIL împotriva șoferilor din cauza IPJ

Sistemul integrat de management al traficului din Timișoara se...

FOTO/VIDEO Tiganii din Timisoara circula ILEGAL ”fara numar”, spre NEPASAREA Politiei

Sute de mașini conduse de rromi pot fi zărite...

VIDEO Circ la o inmormantare cu tigani! Politia le-a ridicat o masina, pe Calea Stan Vidrighin

Înmormântarea unui cetățean de etnie rromă a fost transformată...

Nu avea permis de port-arma, dar se plimba cu pistolul la vedere pe un bulevard din Timisoara

Un timișorean a dost surprins de polițiștii locali, pe...